Tu-Mi spui mereu...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
Tu-mi spui mereu că Mă iubești
Dar viața ta nu s-a schimbat...
La fel nepăsător alergi
Cum o făceai și altădat'
Și-adesea, când te-ntorci acasă
Cu trupul mult prea obosit
Nu mai ai timp să-Mi mulțumești
Că-n orice clipă te-am iubit
Și totuși Eu privesc la tine
Și te veghez, copilul Meu...
Te-am luat pe brațe când plângeai
Și drumul îți părea prea greu
Iar peste rana sângerândă
Eu am turnat balsam divin,
Am fost cu tine-n încercare,
Ți-am dat putere și alin!
Oare prea multe ți-am cerut?
Am vrut atât: în viața ta
Să se petreacă o schimbare,
Să stăpânească... dragostea!
Tu spui mereu că Mă iubești
Dar faptele nu o arată
În fericire uiți de Mine
Iar la necaz mă strigi ca Tată!
E timpu-acum să te oprești
Să faci în viață o schimbare
Și-atunci ai să-nțelegi copile
Că dragostea-i nemuritoare!

Vulcan-21-10-2024
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290902/tu-mi-spui-mereu