N-am renunțat la cântec, nici chiar acuma când
mi-e inima zdrobită și harfa sângerând,
căci renunțând la cântec aș renunța la har
și n-ar fi-n lumea asta un umblet mai amar.

N-am renunțat la lacrimi, chiar dacă ochii-mi ard,
căci dragostea e vasul cu mirul meu de nard
și-n lacrimi e izvorul a tot ce e frumos...
De-aș renunța la ele, m-aș pierde de Hristos.

N-am renunțat la jertfă oricât ar fi de grea,
căci fără ea s-ar stinge pe veci lumina mea,
din jertfă și cântare e tot ce-am dulce eu,
când m-am desprins de ele, m-am rupt de Dumnezeu...

Și nu renunț la toate ce-mi cer un preț amar
căci doar așa-mi răscumpăr 'nălțimile de har.
De n-aș purta o clipă povara lui Hristos
în primul val m-aș pierde - și-n veci n-aș mai fi scos...

O, nu-mi lua durerea și sarcina Isus,
ci lasă-mi-le-acolo pe umeri cum le-ai pus,
prin valurile tulburi și repezi pe-unde trec
doar ele mă ajută să nu cad să mă-nec!