Ce suntem noi Doamne? - Umbră și părere,
un suspin de-o clipă iar apoi tăcere...
Ce curând ne crește și ne ia pământul,
izvorâm cu apa și plecăm cu vântul.

Ce lăsăm noi Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia și zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale...

Ce luăm noi Doamne din visul opririi?
Doar sfânta cenușă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
și roua de aur din ochii minunii.

Ce ținem noi Doamne al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alții și Ție,
doar dulcea tăcere sfințită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine...