În mijlocul cântării tale
Autor: Emanuel Hasan
Album: B.
Categorie: Incurajare
Treci astăzi prin necaz și încercare,
Pe-al tău obraz curg lacrime amare;
Și-ți pare ceru-nchis la rugăciuni,
Nu poți întrezări în dreptul tău minuni. .
De ce îți pierzi credința, dragul meu?
De ce te simți uitat de Dumnezeu?
Uitat-ai de-ale Sale promisiuni?
Nu știi că pentru El nu sunt genuni?
La timpul Său El va interveni
Și din prăpastie te va izbăvi!
Deasupra tuturora te va înălța
Căci fără margini e puterea Sa!
Precum o floare-n mâna Lui vei înflori
Și de-al Său plan desăvârșit te vei uimi!
Va fi distrusă orice armă făurită contra ta,
Pe-ai tăi pârâși chiar tu-i vei condamna!
Și vei uita de vremurile de-ncercare
Căci Dumnezeu îți va aduce alinare!
Se va preface-a ta-ntristare-n bucurie
Și vei aduce rod ca o bogată vie!
Tu doar ridică-ți ochii-n sus și cântă
Slăvind puterea Sa mare și sfântă
Care dărâmă ziduri și deschide porți
Și care și pe Lazăr l-a-nviat din morți!
Și-n timp ce tu cu zel Îl vei lăuda,
În mijlocul cântării tale Domnul va lucra!
Nu înceta să te încrezi în Dumnezeu
Căci izbăvirea ta-i aproape, dragul meu!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/290994/in-mijlocul-cantarii-tale