Un Glas de Dumnezeu din mijlocul furtunii
Vorbi tunând lui Iov în Vale-Amărăciunii:


"O... Cine e acel ce Planu-Mi înnoptează,
Așa nepriceput de el când cuvântează... ?
Încinge-te-n mijloc ca un viteaz mai bine,
Ca Eu să te întreb și să Mă-nveți pe Mine... ! -


O Perlă de safir e-n necuprins Pământul -
Dar tu unde erai când l-a creat Cuvântul?
Măsura i-o cunoști și Cine-o hotărăște?
Și temelia lui pe ce se sprijinește?

O... Stelele în cor cum izbucneau în laudă
Locașul cel zidit când li s-a dat să-l vadă...
Cu strigăte de drag se bucura tot cerul -
Toți fiii Celui Sfânt parcă simțeau misterul...

Dar mării de argint veșmântul cine-i țese,
Din norii mătăsoși, iubitei Lui prințese?
Și scutece de nopți... tăcute, liniștite... ?
Zăvoarele la porți... spre-un caracter cuminte... ?

Tu oare-ai poruncit să te asculte zorii,
Să curgă pe pământ ca-n strunele viorii?
Să-i măture pe cei cu inima haină... ?
S-arate cum e tot, în veșnica lumină... ?

Tu oare ai pătruns a mărilor zăvoare?
Pe fundul de adânc te-ai mai plimbat tu oare?
Și morții, l-al tău glas, li-s porțile supuse,
Fiorul ei de-abis și umbrele nespuse... ?

Tu oare ai cuprins întinsul cu privirea,
Trecând de orizont, să îi cunoști sclipirea?
Lumina în străfund și-a ei cărare dulce,
Frumoasă ca un vis... l-al ei locaș ce duce... ?

Tu oare ai ajuns l-a cerului cămară,
Să vezi zăpezi troian și ghețuri ce-nfioară?
Tu oare-ai cunoscut lumina cum se-mparte,
Născând din sfâșieri un curcubeu aparte... ?

Și-a vântului cărări din răsărit când bate...
Și-al fulgerului drum cu tunetul în spate... ?
O... De-ai cunoaște tu al ploilor Părinte,
Ce roua a născut... gingașă și cuminte...

Pe El, din al cui sân ies gheață, promoroacă...
Și care pe deplin cunoaște bolta-ntreagă...
O... Cine e ca El așa măreț că poate
Ca stelelor pe rând să dea nume la toate... ?

Cunoști a bolții Legi și Legea pământească,
Naturii să îi ceri și ea să te cinstească?
Și izgonești tu prăzi pentru leoaica-mamă?
Și te-ngrijești de corbi, flămânzi să nu mai geamă... ?

Copile... Oare știi când fată căprioara,
Plecată, viață dând, curând să n-o mai doară... ?
Când vlagă puii prind sub cerul plin de stele
Și nu se mai întorc nicicând 'napoi la ele... ?

Tu oare-ai îmblânzit măgarul din pustie?
Și bivolul din munți l-ai pus 'n-a ta slujire?
Și calului i-ai dat să sară ca lăcusta,
Să nu se teamă el și să câștige lupta... ?

Și din porunca ta se-nalță uliu-n creste
Și vulturul căzând, când prada își răpește,
Ca puii săi flămânzi să soarbă al său sânge... ?
Căci unde hoituri sunt, și vulturul se strânge... !

Tu uită-te acum și vezi hipopotamul,
Ce-n regnul animal puternic îi e neamul... !
I-s coapsele de fier și sulița în gură -
Cum ai putea să prinzi temuta lui făptură... ?

Sau pe Leviatan cu undiță sau funii,
Ca pasărea zburând prin apele genunii... ?
O... Vreau să-ți povestesc sublima-i frumusețe...
De poarta gurii lui, de scuturi prea mărețe...

Din gură-i iese foc și fum din a sa nară...
Și când se scoală el, vitejii se-nfioară... !
Degeaba e lovit! Nu fuge de săgeată!
Din lume de nimic nu-i frică niciodată... !


O, ești încredințat să-I stai tu împotrivă,
Mustrând pe Dumnezeu cu-a ta firavă limbă... ?
Pe-Acel ce poate tot și vrea orișice bine... ? -
Pe El Îl osândești, ca să te scoți pe tine... ?

Ai Braț de Dumnezeu și Glasul care tună... ?
Mai bine să te-ncrunți spre inima nebună... !
Ca să-l dobori pe cel ce umblă în mândrie...
Și-așa să te îmbraci cu sfânta măreție... !
Atunci voi lăuda puterea dreptei tale,
Căci tu, Lumina Mea, nu vei găsi hotare... !

O... Cui sunt Eu dator să îi plătesc pe lume... ? -
Sub cer al Meu e tot... și tot sub al Meu Nume... !
Și cine are drept să-Mi ceară vreo socoată... ?
Să-Mi spună: De ce faci așa? ... cine-o să poată?"



"O, Doamne... Eu sunt mic și mâna-mi pun la gură
Și-n fața Ta sunt pai... - De mine Te îndură... !
Azi știu că Tu poți tot și nimenea nu poate
C-un gând de Dumnezeu vreodată a se bate... !

Da, am vorbit pripit și făr' a înțelege
Minuni ce-s mai presus de mine și-orice lege... !
Urechea mea cândva a auzit de Tine,
Dar astăzi Te-am văzut... Căci ai venit la mine... !

De-aceea sunt scârbit de mine, scump Isuse...
Deplin îndurerat de Razele-Ți nespuse...
Adânc nimicnicit de-a Ta Atotprezență...
Tăcut... Și contemplând în dulce Reverență...

Tăcut ca un mormânt... ca recea lui sentință...
Cu sufletul brăzdat de-a lacrimii căință...
Străpuns până-n adânc de-un gând ca o țepușă -
Eu fără Tine sunt țărână și cenușă... !
Țărână și cenușă... Țărână și cenușă... "

Amin.