Cel mai lung sezon al vieții este așteptarea,
Dar o iarbă prețioasă crește-n el: răbdarea;
Cere timp ca să ajungă la maturitate,
Și-un climat de suferință și adversitate.

Primăveri și veri și toamne, ierni înzăpezite,
Nu sunt nici de frumusețe, nici de rod lipsite;
Tot așa și anotimpul așteptării are
Rostul să producă multă binecuvântare.

Doamne, așteptării fă-mă să-i văd frumusețea,
Și ajută-mă răbdării să-i cunosc noblețea,
Bucurându-mă, căci are ca și consecință
Nu eșec, ci dimpotrivă, sfântă biruință!