Zdrobește-mă de tot...!
Autor: Suflet Călător
Album: Lăcrămioare (6)
Categorie: Rugăciune
Zdrobește-mă de tot... cu-ntreaga Ta Putere,
Dacă voiești așa... căci Tu ești Dumnezeu... !
Cu sufletul închis spre-acestei vieți plăcere,
Spre dulcile urări... și frânge-mă-n durere
Și, dacă vrei, ia-mi tot... Dar Tu rămâi al meu... !
Zdrobește-mă de tot... cu-ntreaga Ta Iubire,
Dacă voiești așa... căci Tu rămâi milos... !
Și Tu îmi torni ulei pe rana de zdrobire...
C-acel ce l-ai zdrobit nu-i dat spre nimicire,
Căci Tu Ți l-ai zdrobit să-Ți fie de folos... !
Zdrobește-mă de tot... cu-ntreaga Ta Ființă,
Dar nu mă părăsi... căci știu că am cârtit... !
O, Om îndurerat, ce știi de suferință,
De-al ei amarnic spin... că-n dulcea ei sentință
Pornim, pornim pe-un Drum așa de strălucit...
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/291240/zdrobeste-ma-de-tot