Va veni vremea zidirii,
Voi să nu descurajați,
Cerul poate să o știe,
Grija ei să n-o purtați.

Și săditu-și are vremea,
Dar și smulgerea a ei,
Dăruirea, dărâmarea,
Toate-și au a lor temei.

Plânsul are a sa vreme,
Și bocitul pe a sa,
Râsul nimenea nu-l stie,
El apare doar când vrea.

O îmbrățișare caldă,
Vine norii când iar vin,
Este scutul pentru ploaia,
Ce aduce doar suspin.

Dar și marea depărtare,
Nu se-ascunde-n vremea ei,
Ea dispare când se-adună,
Oamenii cei buni... nu răi.

Și vorbirea se arată,
În tacere-i vie ea,
Și războiul dar și pacea,
Nu vin fără știrea Sa.

Nu e altă bucurie,
Decât cele-n vremea lor,
Pentru cei ce știu că toate,
Au un singur Creator.

Orice lucru El îl face,
Cum se știe mai frumos,
Ca să fie numai bine,
Și în toate de folos.
Amin