Când inima-ți suspină
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când inima-ți suspină, când drumu-ți este greu,
Când noaptea e prea lungă, cu tine-i Dumnezeu.

Când nimeni nu-nțelege, al tău suspin de dor,
Privește către ceruri, să simți un cald fior.

Când simți singurătatea, cu-amarul ei adânc,
Tu inima deschide, să poți cânta un cânt.

Să intre-n ea iubirea, să poată alina,
Acele răni ascunse, și întristarea grea.

Când oamenii aruncă, ocară... . tu să fii,
Doar plin de fericire, în Domnul să rămâi.

Căci El ți-a dat valoare, El viața lui și-a dat,
Să poți avea azi zborul, spre locul minunat.

Să nu te temi de groaza, adusă ce-i de vremi,
De veștile-auzite, vre-o dat să nu te temi.

Mereu te însoțește, iubirea cea de sus,
Îți dă din ea putere, să nu fii tu răpus.

Ridică-te și cântă, din zorii cei de zi,
Cântarea biruinței, să poți doar propăși.

Cântarea te înalță, spre cerul auriu,
Ea este apa vie, să birui un pustiu.

Când greu-ți stă în cale, pășește bucuros,
Credința te va face, să treci doar glorios.

Zâmbește-n încercare, vei trece și de ea,
La carma vieții tale, e Domnul... nu uita.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/291385/cand-inima-ti-suspina