Pe drumul vieții încurcat,
Mergea un credincios,
Un tânăr neîncercat,
Din Oastea lui Cristos.

Și dând de o mare vale,
S-a compromis,
În cea grea încercare,
Sufletul și-a închis.

Dar Isus cel Blând și Milostiv,
Stătea la ușa inimii răbdător,
El bătea repetitiv,
Dar cel tânăr n-a fost binevoitor.

El striga mereu,
"Eu îți dau iertare.
O, de ai cunoaște pe Dumnezeu,
Ai avea salvare".

Cel tânăr trăia pe deplin,
Petrecând zi și noapte,
Dar n-auzea al lui Isus supin,
Nici cum El tot bate.

Și au trecut mulți ani așa
Cu sufletu-i răposat,
Dar mai mare-i Mila Sa,
Când din morți a înviat.

Astfel, cu un bun prilej,
El cel împietrit,
La rostirea unui crez,
S-a pocăit.

A lăsat a lumii fapte,
Pentru dragostea dintâi,
Ca în a Vieții Carte,
Numele lui să fie întâi.

Plin de-o mare râvnă,
S-a făcut evanghelist,
L-a lăsat pe Isus la cârmă,
La fapte bune s-a făcut specialist.

I-a dat lui Dumnezeu întâietate,
Și în grea-ncercare,
A gustat din a Lui Bunătate,
Împlinind a lui chemare.

După multă vreme îndelungată,
Venit-a rândul lui să rabde,
Când din aria îmbelșugată,
Nu mai avea parte.

Cu sănătatea tot mai rău,
Și cu burta goală,
El n-a uitat de legământul său,
Chiar în grozavă boală.

Nu se temea de nimica,
Doar de Dumnezeu,
Când pe genunchi mâini ridica,
Cu cereri și mulțumiri mereu.

Astfel, Peste o bucată de vreme,
A plecat în cele veșnice,
Aștepta Isus să-l cheme,
Nu la lucruri vremelnice.

Și Păstorul cel credincios,
Sa bucurat mult că a îndurat,
Văzând rodul valoros,
N-a plâns că a prea răbdat.

Și la primit în veșnică slavă,
Căci la Golgota a biruit,
Ca cel cu vină gravă,
Să poată intra și el fericit.