Isus, singura salvare
Autor: Melisa Gherman
Album: Valuri
Categorie: Rugăciune
Isus, singura salvare
Isus, ce nume mare, glorios și minunat!
Un Isus ce în Golgota salvarea în dar mi-a dat,
Străpuns de cuie și purtând amarul greu
Mi-a dat libertatea ce se află doar prin El!
Si totuși, ce-am făcut
Să merit o asemenea jertfire?
Când haina mea cea albă
Cândva a fost lipsită de curăție.
Mi-ai arătat prin suferința ce-ai purtat
Că și eu am valoare,
Iar ce-am trăit în umilință a fost uitat
Și Mi-ai zis: "La Mine găsești salvare"!
M-ai scos din bezna nopții
Ce sufletul mi-a-nfășurat,
M-ai scos în libertate
Și pe brațe m-ai purtat.
Când am strigat spre Tine,
Niciodată nu m-ai lăsat fără răspuns
Chiar dacă nu a fost ce-am vrut,
Mi-ai arătat că pentru mine ai pregatit ceva mai bun.
Și când suferința a venit
Și ceața s-a lăsat,
Ca un Tată blând m-ai luat în brate
Și strâns la piept m-ai alinat.
Chiar și când mă îndoiam,
Iar sufletul mi-era confuz,
Te-ai coborât din cerul Tău
Și siguranța mi-ai adus.
Nu ca-m meritat toate acestea,
Însă într-o zi mi-ai demonstrat
Că mă iubești cum nimeni n-o face
Și păcatu-mi pe cruce ai purtat!
Isus, un Nume Preaînalt
Ce în veci va dăinui,
Te voi purta în inimă cu dăruință
Chiar și când soarele va apune în loc de-a răsări.
Nu ai spus că va fi ușor,
Nici ca va fi numai miere-n lupta
Dar cu Tine de mână,
Va dispărea orice nor.
Învață-mă să rămân neclintită
Când cel rău vrea să mă mintă,
Adu-mi aminte că în loc de pierzătoare
Tu m-ai numit fiică de Rege, biruitoare.
Doamne mă pun la dispoziția Ta, Oricând Numele îmi vei chema.
Te laud pentru bunătatea-Ți mare, Pentru harul ce în dar mi-ai dat
Căci din veșnică pierzare,
M-ai scos și pe stâncă m-ai așezat.
Mulțumiri nu sunt de-ajunse,
Nici nu am ceva mai bun,
Dar până la capătul acestei vieți,
Pe Tine Te voi urma oricât m-ar costa de scump!
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/291856/isus-singura-salvare