DARMELE UMANE /// Ioan 5:1-16
Autor: Ștefan Zambo
Album: fara album
Categorie: Diverse

... În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betazda... ” (Ioan 5:1-16)

Pe pământ binele și răul locuiesc împreună și adeseori sunt amestecate. Fiecare din noi experimentăm din plin și din una și din alta. Sunt momente în viață când binele ne umple de fericire, după cum sunt și momente când răul ne îndestulează cu întristare. Umanitatea în ansamblul ei urmează același model. Ne-am obișnuit atât de mult cu răul încât adesea nici nu mai observăm cât de dramatică este condiția umană. Ai nevoie adesea de un moment de iluminare pentru a înțelege adevărul. Un astfel de moment ni-l oferă Evaghelia atunci când povestește istoria vindecării slăbănogului de 38 de ani. (Ioan 5:1-16)

DRAMA SUFERINȚELOR. Se spune că; „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, numită în evreiește Betezda, care avea cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau O MULȚIME DE BOLNAVI,  orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei”.  Betezda, o scăldătoare cu 5 pridvoare. Unii spun că este o imagine a lui Israel, cele 5 pridvoare fiind cele 5 cărți ale lui Moise. Eu văd mai degrabă o imagine a lumii cu cele 5 continente, pline de suferinzi care așteaptă câte un miracol. Mergând și privind mulțimile pe stradă poți fi înșelat de aparențe. De regulă afară sunt oamenii sănătoși și privindu-i ești tentat să spui; „Totul este Ok”. Dar dacă te gândești că orbii și schiopii de regulă stau înăuntru, dacă privești în câte o ”scăldătoare”, numită spital, percepția ți se schimbă. Statisticile spun că în lume peste 20% din oameni sufără de câte o formă de handicap.

DARMA SINGURĂȚĂȚII. Pe lângă faptul că avem o mulțime de bolnavi, o altă dramă este dată de singurătatea în care mulți din noi ne ducem existența și suferința. Evanghelistul notează: „Acolo (la Betezda) se afla un om bolnav de 38 de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, și fiincă știa că este bolnav de mută vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, N-AM PE NIMENI să m-ă bage în scăldătoare când se tulbură apa... ”  Drama singurătății! Am fost creați ca și ființe sociale, de aceea avem tendința să fim atrași unii de alții. Singurătatea ne pune în dificultate. Este scris că Dumnezeu a observat comportamentul lui Adam pe când era singur și a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit”. Așa a luat naștere căsătoria și familia, ca fiind primele și cele mai importante instituții de socializare și întrajutorare. Există statistici de tot felul, n-am auzit însă de una care să contabilizeze numărul persoanelor singure, care n-au pe nimeni. Trebuie să fie mare!

DRAMA IGNORANȚEI. O altă dramă majoră este dată de necunoașterea lui Dumnezeu, tradusă prin neînțelegerea Cuvântului divine. Slăbănogul a fost vindecat de Domnul, dar pentru că minunea o fost făcută într-o zi de Sabat, iudeii s-au umplut de mânie. Până astăzi rămâne provocarea: „Omul pentru Sabat, sau Sabatul pentru om! ? ~_!"&~(Dalai Lama, liderul tibetan, spunea: „Oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite. Haosul lumii de astăzi este pentru că iubim lucrurile și folosim oamenii.”) Iudeii l-au luat la înrebări pe cel vindecat: „Cine este omul acela, care ți-a zis: „Ridică-ți patul și umblă?” Slăbănogul nu știa. Scriptura noteză: „Cel vindecat NU ȘTIA CINE ESTE. Creatorul și Susținătorul vieții a avut bunăvoința să n-i se descopere, cu toate aceste majoritatea oamenilor nu-L cunosc, s-au chiar mai mult, luptă împotriva Lui. „Iudeii”, spune Evanghelia, „căutau să-L omoare ... ”  Iată drama-dramelor!

DRAMA PĂCATULUI. La puțin timp după, Isus l-a reîntâlnit pe cel vindecat și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum SĂ NU MAI PĂCĂTUIEȘTI,  ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. Modul cum i se adresează Domnul Isus ne face să înțelegem că boala de care suferea slăbănogul era cauzată de propriile păcate. Astăzi un așa cuvânt adresat cuiva ar fi considerat scandalos. Realitatea este însă că toate bolile și neajunsurile au ca și cauză primară păcatul inițial, și da, uneori cel personal. De aceea cercetarea personală și pocăința sunt necesare atunci când apar probleme. Degeaba încerc ape miraculoase sau leacuri savante, numai Dumnezeu are medicamentul eficient pentru păcat și bolile provocate de păcat, și acesta este obținut prin pocăință. (Fapte 3:19) În ochii lui Dumnezeu cel mai mare om nu este acela bogat sau educat, ci cel care reușește să se pocăiască cel mai bine.

Betezda înseamnă Casa harului. Prin Fiul lui Dumnezeu o Casă a harului se deschide înaintea noastră.

-Dacă ești bolnav în trup sau în suflet adu-ți aminte că Domnul suferințele noastre le-a purtat, . . . și prin rănile  Lui suntem tămăduiți. (Isaia 53:4-5)

-Dacă n-ai pe nimeni, sau, deși înconjurat de mulți, te simți singur, adu-ți aminte că Domnul se numește Emanuel - Dumnezeu este cu noi. (Isaia 7:14)

-Dacă nu ști cine este și cum este Dumnezeu, adu-ți aminte că El se descopră în Scriptură; însușeșteți-o. (Faptele Apostolilor 10:36, Psalmul 119:105)

-Dacă ești trudit și obosit de păcatele personale sau de o religie împovărătoare care nu ajută la nimic, vino la Domnul Isus. (Matei 11:28-30)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/schite/291870/darmele-umane-ioan-51-16