Să nu rezidim Ierihonul
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Căutarea smereniei
Categorie: Meditație

"Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul, i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun." – 1 Imparati 16:34

Șocant, nu-i așa! În vremea lui Ahab, împăratul evreu fără frâu, căsătorit cu nelegiuita feniciană Izabela, un oarecare Hiel din Betel a rezidit Ierihonul. Cum așa? Doar provenea din Betel, adică din „Casa lui Dumnezeu”, așa cum noi facem parte dintr-o Adunare creștină. Dar nu era mulțumit de această apartenență, ci și-s dorit o lucrare mai mare în ochii lui, anume, reconstruirea Ierihonului. De ce oare nu era mulțumit să zidească pentru familia lui, pentru urmași, case în Betel? De ce nu-i ajuta pe cei săraci, dacă avea resurse în plus? Nu cumva mândria și competiția cu ceilalți israeliți i-au insuflat acest gând? Este cert că nu cunoștea Scriptura, sau nu se temea de Cuvântul Domnului, căci în cartea Iosua putea  citi blestemul rostit împotriva Ierihonului:

„"Atunci a jurat Iosua şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!”" – Iosua 6:26

Blestemul i s-a împlinit întocmai lui Hiel, căci și-a pierdut și întâiul și ultimul născut, pentru părinți cei mai prețioși. Dacă cumva a vrut să testeze împlinirea blestemului, o, ce jalnic experiment, din care și-a distrus familia, spița de neam, agoniseala, munca!

Noi, cu ajutorul Domnului, să nu facem așa! Să nu zidim din nou întăriturile din viața noastră, pe care doar puterea Domnului le-a năruit, prin Har, când eram ascultători de Cuvânt. Să ne zidim în Adunare, poate chiar unde am primit credința, să nu o părăsim, cu gândul că deschidem noi alta... . mai bună. Să-i zidim pe frați, nu să-i alungăm din Biserică. Să nu ne întoarcem la păcatul satanic al mândriei!

Așa să ne ajute Domnul Isus, amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/292017/sa-nu-rezidim-ierihonul