Pe-un patul de fân și foare (varianta modificată )
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Colinde
1. Pe-un pătul de fân și floare, tare greu,
S-a născut Isus Mesia tare greu,
/: Dar în casa ta drag frate
Vine astăzi de departe
Să se nască și la tine Dumnezeu :/
2. Ia auzi ce vânt subțire, subțirel,
Bate azi printre cămine subțirel,
/: Iar tu, om cu mintea-naltă, Stai cu inima de piatră,
N-ai tu oare-un colț de vatră pentru El? :/
3. Plânge Pruncul ca o mierlă, plâns nespus,
Că în iesle nimeni pernă nu I-a pus
/: Dar tu-n casa ta frumoasă, Te-ai culcat și nici nu-ți pasă.
Nu vrei tu să-L iei în casă pe Isus? :/
4. Sus, în cer, cu dor de frate, sus în cer,
El ți-a pregătit palate sus în cer,
/: Iar tu, inimă amară, cum de-L poți lăsa afară
Ca de dor și frig să moară, pui stingher? :/
5. Peste valea cea de plângeri auzi tu,
Auzi corul cel de îngeri, auzi tu?
/: Omule, cu ușa strâmtă, oare nu te înspăimântă
Că tot cerul stă și cântă și tu nu? :/
6. Iată, vin pastori în grabă alergând
Și de Prunc pe toți întreabă pe pământ
/: Hai tu frate la ferestre,
haide sa ne dai de veste
Că-i aici la tine-n iesle Pruncul sfânt. :/
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/292031/pe-un-patul-de-fan-si-foare-varianta-modificata