Ordonarea corectă a nevoilor vieții
Autor: Adrian Tămășan
Album: Meditații Biblice
Categorie: Biblia

În întâmplarea cu femeia de la fântâna din Sihar văd trei nevoi exprimate de femeia aceea, una superioară alteia, care în mare măsură le regăsesc în viața fiecărui om, și aici vorbim chiar și de creștini.

Nevoia zilei, adică pâinea noastră cea de toate zilele, în cazul femeii apa ce o scotea de la o depărtare considerabilă, cu mare efort, în zăduful zilei, căci fiind o femeie cu o viață morală nu tocmai exemplară, adesea era subiect de dispreț și bârfire când era văzută pe străzi.

Al doilea motiv, sau a doua nevoie este cea de relaționare corectă față de problema închinării. Femeia aceasta avea îndoieli și întrebări cărora nu se răspunsese încă, despre închinare, despre închinarea corectă. Se zbătea în dilema locului potrivit de închinare: ori la Ierusalim, ori pe munte unde se închinau Samaritenii, încă de la despărțirea Regatului de nord de Iuda.

Acestei probleme Isus îi aduce o soluție imediată, căci în definitiv problema corectei închinări este una din preocupările cele mai de seamă ale lui Isus. Răspunsul era că adevărații închinători se vor închina lui Dumnezeu în Duh și Adevăr.

Apoi, a treia temă, superioară celor dintâi, este chestiunea înțelegerii desăvârșite a tuturor lucrurilor, stare despre care evreii erau învățați că se va atinge la venirea lui Mesia. Problemele de nesupunere față de Dumnezeu, de confuzie față de lucrurile sfinte avea să dispară o dată cu apariția lui Mesia.

Într-un anume sens, toți știm că înlăturarea barierelor cunoașterii, înlăturarea limitărilor noastre se va face la momentul întâlnirii cu Hristos, însă această nevoie de întâlnire cu Mesia este mult prea ușor acoperită și minimizată, ori înăbușită, de cea dintâi nevoie, de parcă dacă cea dintâi nevoie ar fi împlinită, am avea timp să ne ocupăm mai temeinic de celelalte nevoi.

Adevărul este ca arareori intrăm atât de adânc în propriile inimi încât să scoatem la iveală nevoia întâlnirii cu Mesia, așa cum a făcut-o femeia aceasta, în clipa întâlnirii cu Isus. Și nici nu știa cât de aproape era de momentul în care avea să Îl întâlnească pe.

Luând nevoile noastre într-o ordine propusă de Isus, am putea spune că ordinea în care femeia și-a prezentat nevoile este exact inversă celei recomandate de Isus. El spune: Căutaţi mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor da pe deasupra.

Asta tradus în contextul întâmplării de la Sihar, sfatul lui Isus ar fi fost aplicat astfel: Prima dată căutarea lui Mesia care ne lămurește toate lucrurile, căci atunci nu ar mai fi avut confuzii cu privire la închinare, și problema nevoilor zilnice s-ar fi ușurat simțitor, căci o femeie schimbată, nu ar mai fi fost nevoită să se ascundă în zăduful zilei pentru a da fuga la fântână, ci ar fi putut umbla cu fruntea sus în mijlocul cetății, ceea ce a și făcut după ce Isus i-a vorbit, și ea a fugit în cetate să dea de veste despre descoperirea lui Mesia.

Ordonarea corectă a nevoilor noastre ne dă dezlegarea tuturor problemelor. Ajute-ne Doamne să știm să umblăm după nevoile noastre în ordinea propusă de Isus.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/292076/ordonarea-corecta-a-nevoilor-vietii