În jurul tot, Lumina
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări de Sus
Categorie: Trezire si veghere
În jurul tot, Lumina lui Dumnezeu străluce
în mii și mii de feluri chemându-te spre El...
Ferice ochii care mai pot privi spre Cruce
și gândul ce-și mai poate din ceruri face țel.
În jurul tot, Durerea necontenit rărește
a fraților tăi rânduri lumina-mpuținând,
ferice duhul care curat și cald privește,
și pașii care calcă cinstit și drept oricând.
Ferice drumul care mai poate-afla Lumină,
și graiu-n care încă mai poate fi-un suspin,
și-ntoarcerea ce încă-și mai poate plânge vina...
- Cum au să cânte-odată în cerul cel divin.
Dar vai pe veci orbiei ce-n iad voit se duce,
și vai împotrivirii vrăjmașe lui Hristos...
Și vai neascultării de Jertfa de pe Cruce,
- amar vor plânge-odată în noaptea cea de jos!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/292147/in-jurul-tot-lumina