Adevărul nu-i oriunde
Autor: Augustin Tecar
Album: De la Adevăr la dreptate
Categorie: Zidire spirituala
Adevărul nu-i oriunde
De aceea, nu oricine
Îl iubește și-l pătrunde.
El de unii se ascunde.
Care nu-s născuți din sine,
Nu-s pe calea spre mai bine.

Adevărul e o perlă,
E-un ceresc mărgăritar.
El se află dând năvală,
Nu îl afli-ntr-o escală.
A-l afla e-un mare har
Dat prin jertfa din Calvar.

Fericit cel ce cunoaște
Adevărul în viață.
Dar mai fericit trăiește
Cel ce sincer îl iubește,
Cel ce pe alți-n el învață
Cu cereasca lui povață.

Nu e chin mai mare-n lume
Decât să cunoști ce-i bine
Și-aceasta să n-o poți spune
Celor ce mor în astă lume,
Celor orbi de lângă tine
Ce n-au hrană nici pășune.

Piatra vremii de-ncercare
Este timpul pentru orișicine.
Timpul dovedește la fiecare
Călător prin lumea mare
Singur ce e rău și ce e bine,
Și ce-ți aduce doar rușine.

Timpul nimicește grabnic
Tot ce-i mincinos și-ateu.
El întărește adevărul veșnic
Prin acel smerit, cucernic,
Credincios ce și prin greu
Luptă întărit de Dumnezeu.
Amin.
(Marți, 7 aprilie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/292175/adevarul-nu-i-oriunde