Mai vin
părinte drag, așa străin
și-atâta de departe
și nu-mi cuprinde-al meu suspin
cuvântul spus în carte.
- E noapte-afară și târziu
și-n jur tristețe și pustiu
acum când vreau din nou să-ți scriu
departe.

Un dor
m-a dus străin și călător
de-atâția ani de-a rândul
spre Scumpul meu Mântuitor
și inima și gândul
cu multe lacrimi l-am udat
spre Domnul cînd am genuncheat
și I-am cântat și m-am rugat
chemându-L.

Acum,
când calc din nou străinul drum
chiar dacă-mi ești departe
prin har pot înțelege cum
nimic nu ne desparte
alături, simt cum te frămânți
cu umerii sub cruce frânți
dar ne îndemni să fim ne-nfrânți
de moarte.

Și azi,
te văd făclie care arzi
să luminezi o țară
pe drumul Crucii greu cum cazi
dar neînvins mergi iară
să-nalți un steag pentru vecii
spre el privirile să ții
pentru Hristos pe veci să-nvii
o țară.

Cîntări,
din Țara de mai sus de zări
ne-ai învățat părinte,
răsună plaiu-ntregii țări
de imnul Oastei Sfinte
iar Vestea Harului ai dus
din Răsărit pînă-n Apus
prin roade pentru care nu-s
cuvinte.

Iar az’
o ură fără de răgaz
ca un potop de ape
puținul lut ce ți-a rămas
se luptă să-l îngroape.
Dar Sus e Dumnezeu, și El
cunoaște-a luptei tale țel
și îți va fi în orice fel
aproape.

O zi,
nu mai e mult, și va veni
cînd Cel ce știe toate
va judeca și va plăti
cu-o veșnică Dreptate.
Încrede-ți soarta-n Mâna Lui
cu steagul Său mai tare sui
El știe cum plăti și cui
- și poate.

Prin har
din Țara cu ceresc hotar
ne-adu cerești lumine,
de Domnul spune iar și iar
noi ascultăm la tine.
O țară, țară-ntreagă vrea
s-audă despre Jertfa Sa
căci setea, poate numai Ea
s-aline!