Dacă Tu n-ai fi...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Doamne, dacă Tu n-ai fi
Sprijin şi-Ajutorul meu
Ce m-aş face în furtună,
Ce m-aş face când e greu?
Dacă braţul Tău puternic
Nu m-ar ţine-n vijelii
Peste-atâtea valuri crunte
Doamne, cum aş birui?
Doamne, dacă Tu n-ai fi
Prieten bun şi credincios
Aş fi rătăcit prin lumea
Ce m-ar trage tot mai jos
Şi n-aş mai privi spre ceruri
Dacă Doamne, Tu n-ai fi
Lângă mine să mă-nveţi
A ierta şi a iubi!
Doamne, dacă Tu n-ai fi
Plin de milă şi-ndurare
La cât sunt de păcătoasă
Cum aş mai primi salvare?
Dar, slăvit să fii Părinte
Că Tu eşti aşa cum eşti:
Tatăl nostru ce din ceruri
Ne mai ierţi... ne mai iubeşti!
Vulcan-27-11-2024
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/292387/daca-tu-n-ai-fi