Credincioșia
Autor: Augustin Tecar
Album: Epistole în versuri volumul 2
Categorie: Zidire spirituala
Galateni 5:22
Credincioșia Celui Sfânt
Ne-a păstrat în harul Său.
Ne-a întărit prin legământ
Pe-acest Sfânt Așezământ
Să nu fim biruiți de rău.
Cel ce-I credincios în veci
Știe frământarea ta,
Știe prin ce valuri treci,
El nu te lasă să te-neci,
Brațul Lui te-a ridica.
Sfânta Lui credincioșie
E pecetea slavei Sale
Ce Și-o pune chezășie,
Că ne dă și bucurie,
Și înviorări pe cale.
Credincios e Domnul slavei
Să ne țină-n harul Său.
Să ne toarne-n vas ulei,
Să-L slăvim și prin condei,
Biruindu-l pe cel rău.
Cu a Lui credincioșie
Domnul a urcat Calvarul.
Ca să-mi dea prin har și mie
O nădejde-n veșnicie.
El m-a-nconjurat cu harul!
El m-a ridicat din tină
Și mi-a curățit veșmântul;
Izbăvindu-mă de vină
Mi-a dat prin Cuvânt lumină
Printre sfinți să-mi caut rostul.
Credincioșia lui Isus
Mă îndeamnă și pe mine
Să-mi îndrept privirea-n sus,
Înspre Cel ce m-a condus
Prin descoperiri divine.
Toată viața se cuvine
Sfinți și credincioși să fim,
Să-I slujim cum se cuvine
Deplin astăzi cum și mâine
Cărări drepte să croim.
Credincioșia-i o virtute
Dintre cele mai frumoase
Ce rodește și prin fapte
Înălțătoare și curate,
Bune, sfinte și pioase.
Credincioșia ne aduce
Fericire în cămin.
Când ajunge la răscruce,
Știe pe ce drum s-apuce,
Are un parfum divin.
Credincioșia între frați
Întărește legătura.
Și prin Duhul Sfânt legați,
Toți câți suntem adunați
Ascultăm cu drag Scriptura.
Credincioșia ne-ntărește
Cu nădejde-n totdeauna.
Credincioșia ne unește
Și prin Duhul ne zidește
Ca să prețuim arvuna.
Amin.
(Luni, 15 ianuarie 2024)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/292421/credinciosia