Cântări îndepărtate ne vin în ceas de seară
de undeva, din harul trăit odinioară.
... ne vin în ceasul tainic de după rugăciune
când duhul și-amintește de orișice minune,

de orice izbăvire de noapte și furtună
prin care-a mers trimisă prin lume Vestea Bună,

de tot calvarul Crucii cu șoaptele-i gemute
prin anii-n care toate sunt crâncene și mute...

- Cântările acestea-s ca lacrima prelinsă
pe chipul singuratic, cu-ntreaga zare stinsă,

ca razele de unde nu-i soare niciodată
mai strălucit ca fruntea cu sânge asudată,

ca sfintele ecouri a stărilor slăvite
ce-n veci n-o să mai fie asemenea trăite,

ca umbra și lumina acelor căi divine
pe unde-a mers aievea Hristos la pas cu tine...

- Ecoul lor să-ți fie îndemn pe veci în minte
lumina lor din urmă, un soare spre-nainte!

Să urci cu bucurie că zbori către cunună
că patima cu Slava, Hristos ți le-mpreună,

că tot ce uzi cu lacrimi din ce sădești cu sânge
cu mâini strălucitoare în veci cântând, vei strânge.

Și-mbrățișîndu-ți crucea c-o tainică plăcere
să mori cu-ncredințarea că moartea ți-e-nviere!