Părinte-Atotputernic, din Cerul Tău Preasfânt
îndură-Te privește, cu milă spre pământ
vezi câtă suferință și câte chinuri iar
frământăbieții oameni și-i zbuciumă amar!

Vezi câtă ură zace în sufletul hain,
și apără-l pe Abel de ura lui Cain!

Vezi cât e neadevărul în fiecare glas
și apără-Ți dreptatea și cinstea pas cu pas.

Vezi câtă necredință în inimi s-a-ncuibat
și apără-i pe-aceia cu sufletul curat
vezi câtă-i fărdelegea ce-n suflete s-a pus
și apără iubirea,
o Tată Sfînt de Sus!
Și apără-ne Doamne de tot ce-i rău, pe noi,
căci ne rugăm spre Tine din sute de nevoi!

Îndură-Te Părinte de cei ce-n greu se frâng
căci numai Tu știi Singur de câte veacuri plâng
îndură-Te de-aceia zdrobiți de crucea grea
mărește-le puterea sau crucea lor o ia,
îndură-Te cu milă de cei nemângâiați,
prea îndelung Părinte, Tu nu-i lăsa-ncercați
coboară-n al lor suflet oricând Te vor chema
răbdarea liniștită și până-i vei scăpa.

Atât de multe inimi zac fără de puteri
în lanțuri ferecate de sute de dureri
ascunsă li-e lumina și sufletul străpuns
și nu mai văd o rază de noaptea ce-au ajuns
Sfârșită li-e nădejdea din sufletul sfârșit,... O, ai adâncă milă de duhul lor zdrobit,
adu-le-a Ta lumină și dă-le pacea Ta
căci și ei au fost Doamne ai Tăi iubiți cândva.

Dar și mai mult ai milă, o Tată Preaiubit,
de-acei ce poartă-n lume Cuvântul Tău Slăvit
de-acei ce-n lumea asta cu-atâția desfrânați
rămân mereu cu Tine smeriți și ne-ntinați,
Uitând de-a lor povară, prin sute de dureri,
ei duc la alții Doamne a Tale mângâieri,
de propriile rane uitând în frămîntări
ei, altor inimi caută să ducă alinări,
deși flămînzi ei, darnic, pe alții îi hrănesc,
deși săraci, prin Tine, pe mulți îmbogățesc,
nemîngâiați ei înșiși - duc mângâieri mereu
despovărând pe alții, duc jugul cel mai greu,
de toți cu bunătate aminte să-Ți aduci
că ei Părinte, poartă atât de multe cruci...

Pe umerii lor șubrezi se reazemă și cresc
poverile luminii ce pe-alții-i fericesc:
povara de răspunderi,
poveri de grijă grea
și-a celui care-ascultă
și-acelui ce nu vrea...
Și-acelui ce trăiește
și-acelor care mor
și-a neamului acesta
și-a celui viitor.
Și-acelor ce sunt astăzi
și-acelor ce-or fi mâini,
căci cheia grea a vieții e-n slabele lor mâini!

Cuvîntul Sfânt al Slavei, dacă-L vestesc - sau tac
ei ușa Mântuirii o-nchid sau o desfac.
Aduc lumină lumii în bezna grea de-acum
sau lasă lumea-n beznă, pe-al prăbușirii drum!
Pot să deschidă cerul sau pot să-l lase-nchis -
dar nu-i la fel că-ndrumă la rai sau la abis!
- O, nu tot una este să nalți,
sau prăbușești,
că pierzi pe veci un suflet măcar,
sau mântuiești!
- O, nu tot una este! - ei știu ce greu răspuns
vor da pentru Cuvântul nesemănat de-ajuns,
pentru viața care n-a fost de-ajuns așa
cum slujba
și chemarea
și locul lor cerea!

Pe-altarul mijlocirii, în rugăciuni și-n plâns
ard inimile-acestea în sfântul foc nestins,
o Doamne, pentru Tine și pe lume ard
dînd Cerului și lumii mireasma lor de nard,
dînd Cerului și lumii al jertfei lor prinos:
cînd pe Hristos la lume,
cînd lumea la Hristos!

Cu câte suferințe și griji și jertfe sunt
unite toate-acestea acuma pe pămînt!
- În fața omenirii alături de Hristos
acopăr ca și Dânsul tot ce-i mai păcătos,
îndură-nvinuire
și nedreptăți și-amar
ca-n schimb să-i poată-odată apropia de Har...
- Și-n fața Ta Cea Sfântă, de lume-nlăturați,
să stea în mijlocire, ei, cei mai apăsați,
luptând în rugăciune s-aducă tot mereu
pe Dumnezeu spre oameni
pe ei spre Dumnezeu...

Și-adesea pe alții, cu duh mijlocitor,
purtând a lor păcate
plătesc în locul lor!
- Căci în măsura-n care un chip sunt cu Hristos
i-așteaptă-aceeași cruce
și-același drum spinos.
Împărtășesc aceeași chemare
și la fel
i-așteaptă și pământul
și Cerul
ca pe El...

Ai și mai multă milă de acești copii ai Tăi
și când sunt pentru Tine în fața celor răi
și când sunt pentru cei răi plecați în fața Ta
și-ajută-i să-mplinească această slujbă grea!
Le dă puteri să poarte poverile privind
răsplata ce-i așteaptă în Cerul strălucind
să-ndure nedreptatea silindu-se-a ierta,
mai mică vina lumii s-apară-n fața Ta!
Ducânda Ta iubire la lumea de mișei,
mai strălucit s-arate ce Bun ești Tu cu ei!

În zbuciumul acesta ajută-i necurmat
să facă slujba jertfei la care i-ai chemat
c-ades pot să greșească în slujba asta grea
ori lumii pentru Tine,
ori Ție pentru ea!
Și-mbracă-i cu iubire,
răbdare și puteri
Tu, care știi ce slujbă e-aceasta ce le-o ceri.

Și iartă când se cere să spună
și nu spun:
păcatul lor adesea îl face-un duh prea bun.
Și iartă-i când se cere să tacă și nu tac
păcatele adesea din dragoste le fac!
În cugetul lor Doamne, atât de mult muncit
coboară-Ți bucuria și Duhul liniștit.