Biata inimă sfâșiată
lumânare arsă-ntreagă
pentru câți te frângi acuma,
oare câți o să-nțeleagă?

Te-ai aprins în nopți cu ploaie
pe cărări pustii și moarte
să aduci o rază-n cale
celui rătăcit departe.

Darnic ți-ai răsfrânt lumina
spre bordeiele cu paie
ca s-aprinzi pe vatra rece
a nădejdilor văpaie.

Într-o zare de lumină,
într-o undă la căldură
tu te-ai împărțit la alții
după-a harului măsură.

Cât de liniștită-acuma
te apropii tu de casă
când din ce ești mai aproape
calea-i tot mai luminoasă.

Cand lumina ta spre alții
pas cu pas împrăștiată
tu ți-o regăsești acuma
mai slăvită, toată-odată.

Luminoasă mai puternic
arde inimă, mai tare
numai inima aprinsă
va fi-n veci strălucitoare!