La mulți ani!
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie creștină
Categorie: Diverse
LA MULȚI ANI, MIHAI!
( poezie scrisă pe 29 iulie de ziua fratelui meu )
Astăzi este despre tine, pe lume azi ai venit
Chiar de ziua mamei noastre, frățiorul meu cel mic,
De aceea o rugăciune către cer cu ardoare strig,
Azi e o zi specială și o rugă în zori ridic.

Eu nu am nici o putere, nimic bun n-am să ofer,
Dar în genunchi stau a cere, ruga mea trimit spre cer,
Știu că Domnul te păzește și veghează viața ta,
Eu îi mulțumesc întruna, în locul tău mă voi ruga.

Domnul te cunoaște bine, știe ce și cum și tot,
Eu sunt om și-n a mea rugă cer ce-i bine, cum socot,
Te predau în rugăciune, Dumnezeu știe mai bine,
Eu azi cer doar sănătate, totul de la Domnul vine.

Te iubesc și strig cu lacrimi, eu mă rog și voi striga,
Zilnic strig în rugăciune, dar azi este altceva,
Azi e ziua specială, mama astăzi te-a născut,
Chiar de ziua mamei noastre, căci așa Domnul a vrut.

Îți doresc doar sănătate, suflet pur și fără vină,
Domnul să-ți dea viață lungă, să trimită a Sa lumină,
Să vegheze către Tine, îngerii să te păzească
Căci ești pur și fără vină, viața Domnul să-ți lungească.

Timpul trece peste toți, tu copil vei fi mereu,
Frățiorul meu cel mic, eu mă rog la Dumnezeu,
Vreau să te am lângă mine nu doar aici pe pământ
Vreau să fim o veșnicie, frați să fim cu Domnul sfânt.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/292514/la-multi-ani