Nu merit, Doamne, Harul Tău! Nimic nu merit, Doamne!
Sunt doar un bulgare de lut
Udat de ploi și toamne.

Sunt o fărâmă de nimic
Un fluture ce piere,
Setos, flămând, pustiu și trist,
Hrănit cu plumb și fiere.

Nu merit, Doamne, mila Ta,
Nu merit nici ieratea,
Mă prabușesc la orice pas
Și mă înghite marea.

Nu merit Cerul Tău măreț,
Am hainele pătate,
Mă zbat în temeri și păcat,
În gânduri vinovate.

Tu, Doamne, brațul L-ai întins,
Și mi-ai pansat aripa,
Mi-ai arătat ca pot zbura
Și pot învinge frica.

Sunt odihnită-n palma Ta
Ce-aduce alinare.
Prin sângele-Ți ce-odată - a curs,
Mi-ai dat pe veci iertare!