Bun este Dumnezeu,
Cu cei cu inima curată,
El tămăduiește inima-ncovoiată,
Când vi la El mereu.

Totuși i-am fost necredincios,
Când gândul mea era-nspre Egipt,
Și acolo privirea mi-am ațintit,
Și nu mai luam aminte la Cristos.

Mă gândeam adânc în mine,
„Se merită atâta trudă petru El?”
Și inima mea și-a făcut un vițel.
Lepădat-am ce e bine.

Atunci pe căi străine am umblat,
Am zis: „Lasă frica de Domnul",
Și lăsat să mă cuprindă sommul,
Astfel, eu m-am-ndepărtat.

Cei de aproape ceva observau,
„Mi se pare că e ceva diferit la tine,
Pare-mi-se că ai lăsat valorile creștine?”
Iar ei dreptate aveau.

În nebunia mea ziceam:
„Căile păcatului sunt plăcute.
Nu-mi pare rău de faptele făcute"
Eu la Domnul nu mai cutezam.

Rătăcisem de la Cel Atotputernic,
Dar masa mea era tot mai-mbelșugată,
Ca o măsură, în sân, bine-ndesată,
Nu am mai vrut să trăiesc veșnic.

Văzusem că sub soare,
Ca un porumbel lipsit de temeri,
Trăiește cel rău în plăceri,
Ocrotit mereu, și plin de putere.

Mă întrebam „De ce oare?",
„De ce se arată Domnul pentru cel rău cu pace,
Iar față de cei neprihăniți tenace?"
Și peste unii și peste alții soarele răsare.

Dar pactul știți cum este,
Dulce ca miere la-nceput,
Iar apoi un pelin amar de temut,
Când necazul veni-va fără veste.

Astfel, ajuns-am eu înfrânt,
Păcatul în care m-am-ncrezut,
Cu el cu tot în groapă am căzut.
Căci am semănat vânt.

Și strigam din fundului gropii:
„Este oare iertare pentru tot ce am făcut?"
„Doamne pot eu s-o iau de la-nceput?"
Eu de El voiam să mă apropii.

Strigam, dar în zadar,
Credeam că rugăciunea mea era uitată,
Iar vocea-mi răsuna tare agitată,
Ca în niște deșarte sărindari.

Cel rău voia sa mă amăgească:
„Nu mai ai nicio nadejde,
Nu ai rost, nu mai crede"
El pe mine dorea să mă oprească.

Dar mai mare-i Mila Sa
Când și-a trimis pe al Său Sol
Că să-mi umple al inimii gol,
Pe cruce purtând vina mea grea.

Astfel, ca pe Ieremia,
Din fudul gropii ma scos.
M-a învațat să-I fiu credincios.
Dragostea Lui inima-mi înmuia.

A căzut pe al meu grumaz,
Și m-a sărutat mult.
În al vieții greu tumult,
El mi-a dat răgaz.

De aceea-I voi sluji pe vecie,
Căci din sudorile mormântului,
Mi-a iertat întreaga vină a trecutului,
Cu dragoste și credincioșie.

Deci, întoarce-te și tu, astăzi, o, om stingher,
Caută-L pe Dumnezeu acum.
Fă din viața ta un plăcut parfum,
Căci viața trece, și tu ești efemer.