1. Fiul meu, să-ți fie pururi sfatu-acesta spre știință:
pune mâna și ajută orișiunde ai putință
făr-s-aștepți în schimb vreo plată,
sau să faci vreo umilință.

2. Cu-ajutorul grabnic dat,
îndoit ai ajutat.

3. Dacă vrei s-ajuți un suflet, dacă vrei să faci un bine,
orișicând găsești la cine:
- sunt atâtea guri flămânde ce colindă uși străine,
sunt atâtea mâini întinse rugătoare către tine,
sunt atâtea răni ce-așteaptă mâna care să le-aline,
ochi atâția plini de lacrimi ce se strâng în lungi suspine,
suflete atât de multe de dureri nespuse pline,
toate-n jur pe lângă tine,
toate cer și toate-așteaptă ca să vină - și nu-i cine...

4. Cum izvorul totdeauna își dă apa fără plată,
dă-ți la toți ajutorarea dar să n-o ceri niciodată.

5. Fiica mea, întotdeauna cei cu suflet credincios
vor căuta mereu să fie totdeauna de-un folos,
cu ce pot, ei au s-aducă orișicui vreun ajutor
ca să vadă oricând lumea viață sfântă viața lor.

6. Dar puținul tău împarte celui mai sărac ca tine,
pâinea care-ai dăruit-o te va sătura mai bine.

7. Fiul meu, tu dărnicia zi de zi să ți-o-nmulțești
fără să mai spui: ajunge, - fără să mai obosești.

8. Un Cântar Etern nu uită osteneala ta nicicând,
pentru toată fapta bună vei fi răsplătit curând.

9. Unui om flămând, 'nainte de-a-i da sfaturi, dă-i mâncare,
după-aceea o să poată să te-asculte cu răbdare.

10. Nu da-n loc de pâine sfaturi, căci zgârcenia se vede,
iar flămândul niciodată, chiar de-ascultă, nu te crede.

11. Când cineva din neștiință
auzi că spune o prostie,
tu nu tăcea, nici râde, spune-i... cu multă grijă, fă-l să știe.

12. Împrumută totdeauna cu ce ai, când cer, pe toți,
dar nu cere niciodată nimănui nimic, de poți.

13. Când ajuți, de orice dată fii cu sufletul senin:
dacă dai, dă cu plăcere, ori dai mult, ori dai puțin.

14. Fiii mei, nimic nu-i veșnic pe pământ puteți vedea,
viața trece, și cu viața toate câte vin cu ea,
iar din toate pe vecie nu rămân, și nu păstrați
decât cele ce la alții mai lipsiți ca voi le dați.

15. În durere, totdeauna mergi la timp cu mângâierea;
prea târziu
sau prea devreme
zgândări și mai mult durerea.

16. Dacă poți da bani sau pâine
nu da numai promisiuni,
și nu spune: "vino mâine"
dacă știi că spui minciuni.

17. A fi primitor de oaspeți e o sfântă datorie;
pasărea găsește-o frunză, fiara-și află-o vizunie,
însă omul fără casă tot la om scutire cată,
- fă-ți cu bucurie-această datorie de-orice dată.

18. Fiii mei, când vreți vreodată cuiva să îi dați ceva,
nu mai întrebați flămândul să vă spună dacă vrea -
unii nu și-ar spune foamea nici când se târăsc pe jos,
iar acela care-ntreabă nu dă tocmai bucuros.

19. Cine dă cu bucurie nu te-ntreabă dacă iei,
ci ți-ntinde masa-n față și-apoi singur faci ce vrei.

20. De ți-a dat o casă cerul,
mila lui cu tine-a fost;
fii grăbit să dai într-însa
oricui cere adăpost;
fericit, cu bucurie,
dă-i gândindu-te așa:
Ce har e că n-am nevoie
eu să cer și el să-mi dea.

21. Adevărul n-are-n lume nici un loc de-adăpostire,
umblă ca străin să vadă cine-i poate da primire;
el e tot așa și astăzi, dar sub chipuri diferite:
cearcă ușile deschise și privirile-ntâlnite.

22. Fiți mai primitori de oaspeți, mai cu milă de durere,
nu uitați pe cel ce-așteaptă, ci-L priviți pe Cel ce cere.

23. Fiul meu, ajutorarea s-o faci bine cât se poate
și întreagă o-mplinește, n-o lăsa pe jumătate.

24. Tot ce faci să fie astfel ca s-arate că-i lucrat
într-un fel cinstit și vrednic de un om adevărat.

25. Omul care vrea să facă dar nu poate face bine,
e nefericit pe lumea asta plină de suspine,
căci el suferă întruna pentru câte vede toate:
ar voi să le îndrepte, să ajute - și nu poate.

26. Când vrei să-l ajuți pe-oricine
caută și-l ajută bine,
căci ajută rău cel care
cu-ajutorul dă-ntristare.

27. Din nefericirea mea,
știu ce grea-i viața grea
și de-aceea lupt să scot
din necaz pe cine pot.

28. Caută să nu faci vreun rău
cui dai ajutorul tău,
c-ajutorul cu păcat
e mai bine-a nu fi dat.

29. Când de unii în viață vei fi prigonit - să știi,
cerul va-ngriji ca alții să te-ajute să te ții.
Suferind pentru dreptate și credință - nu uita:
cerul va-ngriji oriunde să-ți găsești un loc a sta.

30. Pe cel credincios l-ajută nu numai acei ce sunt,
dar și cei ce-au fost 'nainte fii ai milei pe pământ.

31. Noi dăm ajutor la alții ca să-i facem ca și ei
să ni-l dea napoi odată când veni-vor anii grei;
cel ce n-ajută pe nimeni când îl vede-n chinuri azi,
nici pe el n-o să-l ajute nimeni, mâine, la necaz.

32. Vrei să-i vezi pe mulți că-s gata
să te-ajute la durere?
Caută ca să n-ai nevoie
niciodată a le cere,
căci acel ce prea se face
când ne-amenințat se crede,
chiar când ai avea nevoie
trece-ades și nu te vede.

33. Nu fi dintre-aceia care îi găsești oricând la bine,
dar la rău nu vezi nici unul că se-oprește lângă tine,
ci fii dintre-aceia care când e bine nu se-ndeasă,
dar la rău le simți aproape dragostea mereu duioasă.

34. Cei buni, ca vânturătoarea: știu s-aleagă grâul bun
și să lepede neghina, aruncând doar ce-i nebun;
dar cel rău e ca și sita: el alege doar ce-i rău,
aruncând ce-i bun afară - înspre nenorocul său.

35. Rușinoasă-i viața celor nimănui spre ajutor;
niște vite-s mai alese că-și dau măcar pielea lor.

36. Orice om mai face-n lume unuia vreun ajutor,
sfânt e numai cel ce umblă să ajute tuturor.

37. Tot ce-avem este nesigur
și-ndoielnic
și ușor;
sigură-i numai izbânda când e Ceru-n ajutor.

38. Ajutorul, la nevoie, prețuiește îndoit;
înțeleptul și milosul îl dă-n ceasul potrivit.

39. Când nu vrei decât ce-i bine,
fii neclătinat mereu:
celui ce vrea numai bine
nu-i nimic a fi prea greu.

40. Omului ce are ceva de cerut la Cer mereu
dar se roagă-ntâi pentru-altul
care suferă mai greu,
Însuși Cerul se-ngrijește de-ai lui cerere tăcută
și cum el ajută pe-altul,
și altul pe el l-ajută.

41. Celui ce se-ajută singur, îi ajută și Hristos
- dar nici Cerul nu-i ajută leneșului urâcios.

42. Tot mai aproape e-o cămașă
de pielea ta, ca un cojoc -
tot mai degrab te-ajută-un frate
ca un străin - la nenoroc.

43. Când nevoia este mare - și-ajutorul nu-i aproape,
Cineva e-ntotdeauna lângă noi
ca să ne scape.

44. Iarba crește - însă calul mort nu-nvie.
- Nu lăsa flămândul, oricine fie!

45. Nu cere-ajutor la nimeni decât muncii tale,
asta-i cea mai fericită și mai bună cale.

46. Îndoit ajută - cel ce dă grăbit
- pe oricine-ajută-l când e mai lipsit.

47. Ajutorul dat tăcut,
mila pentru cel pierdut,
cât în taină-i dăruit,
cât a pus din ce-a primit,
ce smerit când sus era,
ce bun simț când îți vorbea,
- astea toate cin-le-a spus
de cel bun -
cât n-a fost dus?

48. Apără-l cu grai pe-acela care fără grai îndură
și cu brațul tău pe-acela asuprit de-un braț de ură.

49. Ca un doctor după moarte e-ajutorul
după greu;
cel ce-ajută-n clipa lipsei e plăcut lui Dumnezeu.

50. Ajutoru-ntârziat
e așa cum n-ar fi dat.

51. Când îți văd căruța ruptă
mulți știu cum să fi făcut...
- Înțelept e cel ce-ajută
până timpul nu-i trecut.

52. Cel Înalt când ți-este prieten
și printr-un vrăjmaș te-ajută,
dar când El te părăsește nu te scapă nici o sută.

53. Dacă vrei cu-adevărat
dă-ajutor când ești rugat,
nu când vremea a trecut
ca să zici și tu c-ai vrut.

54 - După ce se stinge focul în zadar mai cari tu apă,
în zadar duci cuiva scară după ce-a ieșit din groapă,
în zadar l-îmbii cu pâine după ce s-a săturat:
- Să-l ajuți pe om la vreme, dacă vrei cu-adevărat!