De-ai fi un singur spic de grâu,
Crescut pe o campie,
Sau un nufăr pe un râu
Secat de apa-i vie,
Ce ai fi tu?

De-ai fi un singur fir de iarbă,
Ce-a răsărit în zare
Prins între două stânci mai mari,
Ce ai fi tu oare?

De-ai fi un singur strop de apă
Căzut pe rădăcină,
Ce rod ar da pământul
Ce-ar fi de-a-lui cunună?

De-ai fi o pasăre rănită
Căzută la pământ,
Ai privii cu ochii-n lacrimi,
Pe frații tăi călătorind!

De-ai fi un singur fulg de nea
Căzut din norul cenușiu,
N-ai acoperii pământul,
Cu covorul alb și viu.

De-ai fi un singur mugurași
Pe-o ramură uscată,
Te-ar bate vântul și te-ar pierde
Și ai pierii de-ndată!

De-ai fi o singură petală
Dintr-o mică garofița,
Ce frumusețe ai mai fi,
Ce chip de porumbiță?

De-ai fi un singur strop de ploaie
Ce cade pe pământ,
Ce ar da pământul?
S-ar usca gemând!

De-ai fi un singur mădular
Și trupul gol sa-ți fie,
Să n-ai o inimă și-un dor,
Ce viața ți-ai mai scrie?

Și dacă-ai fi doar un expir
Fara inspir să fi,
Ți-ai număra tu ani?
Nu, n-ai trăii o zi! !

De-ai fi tu doar o rază
Și soare să nu fie
Ai lumina tu zarea
De noaptea cenușie?

De nu ți-ai pune sare
Pe buzele de carne,
Cuvintele-aruncate
Ar aduce jale

Nimic nu-i la-ntâmplate
Toate-și știu slujirea
Și una câte una
Nu-și împlinesc menirea!

Lucrând doar împreună,
În unitate sfântă!
Aduc belșug de pâine
Și nu se mai frământă!

Din ce se făurește vasul
Pentru-ntrebuintare?
Din lutul pus pe piatră,
Fără Olar ce ai fi oare?

De ai fi doar o oiță
Rătăcind pe munți,
Fără să ai o turmă
Umblând gol și desculț,

Fără păstor și casă,
Fără frați și surori,
Ai fi doar o frântură
Din lut și de gunoi!

De n-ar fi-a Lui jertfire!
A Mielului curat,
N-ar fi nici o iertare,
De vină și păcat!

Durerea de-ar fi mare
Și greu de suportat,
Iertare-a să- mi rămână,
Iubind neîndatorat!