Atât de mult
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea îngerașilor
Categorie: Copii

Atât de mult Isuse-aș vrea
pe Tine să Te pot urma
Cuvântul dulce să-Ți ascult
atât de mult,
atât de mult.

Atât de mult Isus doresc
Cuvântul Tău să Ți-L păzesc
să-L pot iubi, să-L pot ținea
atât aș vrea,
atât aș vrea.

Atât aș vrea să știu să spun
de Jertfa Ta Isuse Bun,
să-i chem pe toți iubiții mei
căci Tu îi vrei,
căci Tu îi vrei.

Doresc la toți ceilalți copii
să pot să fac doar bucurii
să-nvețe toți a Te-asculta
atât aș vrea
atât aș vrea.

Atât aș vrea Iubit Isus
să fim noi toți cum Tu ne-ai spus
ce fericiți cu Tine-am sta
atât aș vrea,
atât aș vrea.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/292787/atat-de-mult