Stau uimit privind natura; este-atât de minunată,
Cu a Soarelui lumină, iar ca vulturul deodată,
Vântu-adie printre ramuri să mai scuture din frunze,
Iar spre Domnul las să-nalţ osanale de pe buze.

Soarele ca astru-al zilei stă pe cer strălucitor,
Până norii îl acopăr sau apune sfidător,
Dând viaţă pretutindeni; fără el nimic n-ar fi,
Dar prin el pe Creatorul eu Îl văd şi-L pot privi.

E splendidă-aşa natura cu atâtea păsărele,
Care ciripesc prin crânguri printre salcii, rămurele,
Vrând desigur să ne spună că avem o datorie
Să-L cântăm pe Tatăl nostru tresăltând de bucurie.

Când spre-nalt se urcă-n cânt fâlfâind o ciocârlie,
Ciripeşte să ne-arate că-i a Domnului solie.
Însă nu doresc aici să-mi continui pledoaria,
Prin atâtea miliarde ce-ar susţine mărturia.

Frumuseţi de nedescris ori culori de curcubeu,
Fără echivoc ne-arată că există, Dumnezeu.
Toate sunt create bine prin Decretul Său ceresc,
Pentru-a fi décor de vise pe tot globul pământesc.
Amin