Să nu renunți vreodată
autor: Nichifor Nicu
05/12/2024. ora: 19:25

Să nu renunți vreodată la visul tău curat,
Când zorii sparg tăcerea și-n suflet ai oftat.
Prin ploi de gânduri aspre, prin umbre fără glas
Tu ține strâns speranța la fiecare pas.

Să renunți vreodată, chiar dacă drumu-i greu,
Când cerul e-n tăcere, continuă, dragul meu.
În piept să-ți ardă focul, ca torța-n vânturi reci
Să scrii cu dor pe stele că nu renunți în veci!

Să nu renunți vreodată, chiar dacă plânsu-i mut
Și glasul inimii răsună, sau bate tot mai scurt.
Din râsuri seci vei strânge o lacrimă de dor
Să uzi grădina viselor pierdute-n al lor zbor.

Să nu renunți vreodată, nici când năluci de jar
Îți ard speranța-n noapte și-ți lasă-un gust amar.
Din scrum tu vei renaște cu aripile vii,
Și vei zbura spre Domnul, spre sfinte veșnicii.

Să nu renunți vreodată, căci viața e un drum
Pe care floarea-i rară și spinii te împung.
Din fiecare rană ce timpul ți-o va coase,
Vor crește flori de aur și gânduri mai frumoase.

Să nu renunți vreodată, când marea e pustie,
Sau când valurile urlă, turbând de-a lor furie.
Tu strânge din nisipuri un colț de infinit
Scrie un nou capitol în sufletu-ți trudit.

Să nu renunți vreodată la râsul plin de stele
Când umbre vin și-n grabă se-amestecă-ntre ele.
Din râs vei face poduri spre zile mai senine,
Iar ochii tăi vedea-vor minunile divine.

Să nu renunți vreodată, căci timpul e un dans
Și fiecare clipă ascunde-al vieții vals.
Prin ritmuri neștiute vei trece-ncrezător
Vei fi mai mult ca ieri, vei fi biruitor.

Să nu renunți vreodată și chiar de nu ai glas
Pășește înainte, te rog, mai fă un pas!
Cuvântul Sfânt ți-e scut și sabie de argint
Un Adevăr puternic printre acei ce mint.

Să nu renunți vreodată la tot ce e al tău:
Un cer plin de lumină și un frumos trofeu.
Căci drumul tău spre stele, deși brăzdat de spini,
E-un cânt al nemurii, un zbor printre lumini.

Să nu renunți vreodată, nici când furtuni te frâng,
Când liniștea din tine se-ascunde după-un gând.
Tu prinde-n palma dreaptă o rază de speranță
Ce-ți luminează drumul spre-o nouă dimineață.

Să nu renunți vreodată la cântecul din vânt,
La tot ce-ți spune Domnul, la glasul Lui cel Sfânt.
Prin codri de-ndoială vei trece neclinitit,
Cu sufletul puternic, mereu de neoprit!

Să nu renunți vreodată la visul început,
Chiar de va fi pe-alocuri de pași tăcuți bătut.
Din fiecare clipă ce pare un sfârșit,
Va naște-un răsărit din jarul risipit.

Să nu renunți vreodată, căci dorul tău adânc
E puntea dintre vise și cerul plin de cânt.
Din strigătul tăcerii vei face-un cântec nou,
Din biruința sfântă, vei face un tablou.

Să nu renunți vreodată, chiar dacă e furtună,
Caci raza Lui cea blândă te va purta de mână.
Prin haos și prin stele, prin umbre și lumini,
E glasul ce renaște din grele rădăcini.

Să nu renunți vreodată, chiar dacă porți poveri,
Căci din trudele vieții se nasc sfinte averi.
Și-n ficare lacrimă ce-ți cade pe obraz,
Răsare-un curcubeu în sufletu-ți viteaz.

Să nu renunți vreodată, nici când tăceri te dor,
Când cerul pare rece, sau când e plin de nor.
Prin ceața cea mai densă, vei face-un drum senin,
Iar pașii te vor duce către un sfânt destin.

Să nu renunți vreodată, căci lupta-i însăși viața
Și tu porți în piept izvoare ce îți aduc speranța.
Vei crește peste timpuri, din lutul zbuciumat
Și-n tine va rămâne curajul ne-ncetat.

Să nu renunți vreodată la tot ce poți iubi,
La focul ce-ți aduce iar aripile vii.
Din nopțile amare vei face un festin,
Un cântec nesfârșit al dorului divin.

Și când veni-va clipa, se-oprește-al vieții ceas,
Să lași în urmă dorul, un cânt de bun rămas.
Și stelele din cer să spună către noi:
„N-a renunțat vreodată, a învins orice război”