1. În Adevăr e-nțelepciunea care toate le-a știut;
forma lucrurilor toate El a dat-o la-nceput,
tuturor le-a dat viața, toate doar prin El se țin -
cine este-n El, acela este înțelept divin.

2. Prețuiește-nțelepciunea cu-orice haină-ar fi-mbrăcată
și urmează-a ei cărare orice mână ți-o arată;
cântărește vorba plină, sfatul bun e-o avuție:
când postavu-i bun îl cumperi, nu te uiți la prăvălie.

3. Cel cuminte-i totdeauna liniștit, tăcut și blând;
carul plin nu face zgomot, numai carul gol, trecând.

4. Gânduri 'nalte pentru tine tu nu-ți face fără rost:
cine se admiră însuși, deseori admiră-un prost.

5. Pentru orice stări îți caută căi mai multe de-a ieși:
piere șoricelul care doar o gaură va ști.

6. Caută să-i trezești pe oameni
cum trezesc mărinimos
zorii lumea dimineața: prin lumină și frumos.

7. Fii cu grijă-ntotdeauna, nu te-ncrede-n ce se pare;
când ți-e frică în pădure lupul pare și mai mare;
când te prea încrezi, te-nșeală cel viclean și cel cu minte -
tu ferește-te de oameni până ce-i cunoști 'nainte.

8. Nu-ntreba pe nime-n viață
pe-unde-a fost de-i rău ori bine,
ci te uită totdeauna ce-a-nvățat
de unde vine.

9. Sunt atâtea lucruri care le uiți când ești sănătos
și acestea cred că-s cele mai de preț și de folos.

10. Lumânările fac pete, lămpile ades fac fum,
dar lumina cea cerească n-are nici miros, nici scrum;
tot așa-i și-nțelepciunea cea de sus și cea de jos -
numai ceea ce-i din ceruri e curat și e frumos.

11. Sunt mulți oameni ce-au în lume
cinste sau înțelepciune,
dar puțini pe amândouă pot frumos să le-mpreune,
de aceea printre oameni cei mai rari și prețuiți
sunt acei ce pot fi-n lume și-nțelepți dar și cinstiți.

12. Omul e-nțelept atâta cât înțelepciunea cată,
dar când crede c-a aflat-o, are-o inimă-ngâmfată.

13. Caută sfânta-nțelepciune, prin ea toate le cunoști.
Vai, nu vezi tu cum își bate joc satana de cei proști?

14. Cine-n inimă primește câte toate să se-adune,
în curând n-o să mai aibă loc să strângă cele bune.

15. Moara când o mișcă apa nu se-oprește de la sine:
macină ce pui într-însa, de e rău ori de e bine.
Tot așa-i și mintea noastră: umblă fără de hodină,
dar nu macină adesea bob de grâu, numai neghină.

16. Fiica mea, ascultă-ți glasul conștiinței și-l urmează -
de-i disprețuiești mustrarea, ea odată încetează,
iar apoi, precum acuma e de greu să se oprească,
va fi și mai greu după-aceea s-o mai faci să-ți mai vorbească -
și nu-i fiară de pe lume, nici nebun apoi, în stare
de-așa crime ca acela care conștiință n-are.

17. Conștiința ta, de vrei,
poți în seamă să n-o iei
poți s-o-năbuși și s-o faci
să te lase-n rău să zaci,
dar în iad când te-i afla
veșnic nu-ți va mai tăcea.

18. Fiii mei, să nu vă pierdeți dragostea de cele bune:
de biserică, de-adunare, de Scripturi și rugăciune,
căci, dacă vă pierdeți gustul de plăcerea cea curată,
neînchipuit de greu e să-l mai câștigați vreodată.

19. Fiica mea, tot ce se vede pe pământ e numai fum:
va pieri curând din lume tot ce tu iubești acum;
nu-ți lega de nici un lucru sufletul, nicicând, aci,
ca și cum pe veșnicie ce iubești ar dăinui.
Ci privește-le pe toate înfrânat și serios:
numai astfel după toate vei avea un bun folos.

20. Nu te lăuda tu singur că ești bun și înțelept:
las-să spună asta alții, cei din jur, că ei știu drept;
soțul, sluga ta, vecinul, frații știu cu-adevărat
cât ești tu de bun și cât ești de cinstit și de curat.

21. Cine ești se vede-atuncea când nu-i nimeni să te vadă,
când nu te cunoaște nimeni, când ispita o să-ți cadă:
în călătorii, sau noaptea, și-n mânie - nu prin sat.
Când ești singur se cunoaște cine ești cu-adevărat.

22. Buni sunt toți cei înțelepți,
numai cei proști sunt nedrepți.

23. Fiul meu, privind la alții să înveți ce-i de ales,
cine-nvață când pățește o plătește scump, ades.

24. Fiul meu, primește sfatul și mustrarea chiar de-i tare:
pe cărarea-nțelepciunii poți să mergi doar prin răbdare;
este foarte greu să suferi o mustrare, chiar și dreaptă,
dar răbdarea totdeauna face inima-nțeleaptă.

25. Cred că lucru foarte greu e ca să-ți însușești un sfat,
să-l asculți urmându-i calea când chiar ție-ți este dat,
însă cred că pe vecie e nenorocit acel
care sfatul bun n-ascultă, orișicine este el.

26. Înțelepți sunt doar aceia ce 'nainte văd și știu
căci în urmă văd și proștii... numai că e prea târziu.

27. Să te-ncrezi în promisiunea oamenilor rar de tot,
căci chiar dac-ar vrea să țină ce promit, ades nu pot,
dar să crezi oricând Lumina și făgăduința sa,
căci ea nu numai voiește, dar și poate-a și-o ținea.

28. Dacă prima-nțelepciune e-Adevărul, nu uita
că a doua e tăcerea - însoțește-te cu ea!

29. Proștilor le merge gura înaintea morții-ntruna;
cumpătaților deodată le merg ele totdeauna;
numai la-nțelepți le merge întâi mintea și-apoi gura;
fericiți sunt câți le-ascultă pilda și învățătura.

30. Buna creștere se-nvață încă din ai vieții zori:
mai mult face-o mamă bună decât zece-nvățători.

31. Prețuiți pe marii oameni ce sunt mari cu-adevărat:
ei deschid în lume drumuri pe-unde nimeni n-a umblat.
Fericind în lume pe-alții, mii, câți vin în urma lor,
ei au preț ades mai mare ca întregul lor popor;
și-adevărul spus de dânșii este-adesea mai de preț
decât orișice comoară, decât orice frumuseți.

32. Pe cărarea-nțelepciunii, fiii mei, umblați cu plac,
căci numai umblând pe dânsa veți afla viața-n veac.

33. Pe cărarea-nțelepciunii cine umblă ascultând
darul ei cel scump, lumina, o va dobândi curând.

34. Pe cărarea-nțelepciunii cine merge neclintit,
umblă fericit - și cerul și-l găsește fericit.

35. Știți voi oare că sunt oameni mai de preț ca țara lor,
oameni care valorează și mai mult ca un popor?
Iată: au pierit popoare, s-au dus țări - dar nu mai mor
acei oameni pentru care pomenim și neamul lor!

36. Proștii sunt câți și-n greșeală
tot susțin că ei sunt drepți,
căci de și-ar cunoaște vina
n-ar fi proști ci-ar fi-nțelepți.

37. Tot ce știi e doar aceea care-ți va mai rămânea
după ce pe toate cele ce le-nveți le vei uita.

38. Fugi de inima-ngâmfată
care stăruie-n greșeli,
căci povața necurmată
îți atrage bănuieli.

39. Ambiția și-nțelepciunea nu pot fi-n cineva la fel,
căci oricând se mărește una, va scădea cealaltă-n el.

40. Teme-te de remușcare înainte de-a cădea:
nu-i venin să-ți otrăvească sufletul apoi, ca ea.

41. Fiul meu, în viață, poți
să-nveți ceva de la toți:
de la credincioși: să crezi,
de la drepți: cum să lucrezi,
de la sfinți: cum să răspunzi,
de la darnici: să te-ascunzi,
de la cei smeriți: să taci,
de la pașnici: cum să-mpaci,
de la iubitori: să ierți,
de la blânzi: cum să te cerți,
de la toți cei buni: așa
să fii toată viața ta!

42. Chiar și de la cei răi vezi
cum să faci să nu-i urmezi,
numai dacă știi s-asculți
să vezi cum fac cei mai mulți,
ca să știi s-alegi, cum spun,
ce e rău și ce e bun,
căci la vreme vei afla
ce e bine a urma
și ce-i rău a lepăda.

43. Sunt atâtea lucruri care
nu le știi când ești om mare,
ci când ai căzut le-nveți:
astea cred că-s mai de preț.

44. Caută să păstrezi măsura în ce-i bine și-n ce-i drept:
deseori e o prostie să te crezi prea înțelept.

45. Câtă vreme omul caută-nțelepciunea, e-nțelept,
dar când crede c-a aflat-o, e un prost (a zis un drept).
De aceea tu ascultă: învață neîncetat -
toată viața-nvață omul înțelept cu-adevărat.

46. Nu primi vreo-ncredințare de la nici un înțelept
care-ar vrea să te convingă ca să faci ce nu e drept;
nu căuta de ochii lumii - de ți-e greu ori ți-e ușor -
să-l faci lucrul ce-l condamnă gândul tău și-al tuturor.

47. Nu fugi de convorbirea cu nici unul care vine
și te caută cu dorința de-a vorbi ceva cu tine,
căci de-i om cinstit acela, vorba lui îți folosește,
iar de-i rău, îi prinde bine vorba ta - dac-o primește.

48. Folosește orice clipă ce-ți rămâne de trăit,
căci și zilele-s mai scurte după ce-ai îmbătrânit;
întrebuințează bine orice zi și orice ceas,
ca să poți avea odihnă dincolo de-al morții pas.

49. Fiul meu, a ta silință dă-ți-o toată totdeauna
să câștigi înțelepciunea și să-i poți purta cununa,
căci nu poate nici să creadă un întunecat la minte,
nici nu poate să iubească cel neluminat 'nainte.

50. Să fii treaz, că nu știi clipa când stăpânul va veni:
fericită sluga dreaptă,
ce-L așteaptă înțeleaptă
și veghează a-L primi.

51. Fiii mei, întotdeauna în viață ține-ți minte:
de-ascultarea pentru Cinste s-aveți dragoste fierbinte -
ea vă dă înțelepciunea care-o să vă lumineze,
ca-n lumină și în pace pașii să vi se-ndrepteze;
ea vă va-ntări pe calea de-adevăr și de iubire,
să ajungeți starea 'naltă de putere și sfințire,
care-n orice loc și vreme viața voastră o va face
să puteți vedea cununa și s-o așteptați în pace.

52. E lumină-nțelepciunea, cum prostia e-nnoptare,
iar lumina-i curăție și credință roditoare;
Cine spune că el crede, dar nu umblă în lumină,
nici trăiește-n curăție, nici nu are roadă plină
a blândeții, bunătății, înfrânării și iubirii,
este-un prost; se-nșeală singur și-i pe drumul prăbușirii -
însă fiii-nțelepciunii merg din bine în mai bine,
până vor primi răsplata: Cerul Veșnicei Lumine.

53. Drumu-nțelepciunii este: să asculți de sfatul bun;
nu-ntreba ce zice lumea că e bun sau că-i nebun,
căci acel ce nu primește și n-ascultă bunul sfat
în curând n-o să mai poată cu nimic a fi-ajutat,
dar acela ce-l ascultă și-l urmează cu temei
pe cărarea-nțelepciunii va ajunge fiul ei.

54. Nu se face supă bună ori de unde iese fum -
un sfat bun și-un om cuminte rareori găsești pe drum.

55. Dacă nu vrei să pui mâna, ce bați apa-n piuă?
Și de n-ar striga o broască, tot s-ar face ziuă!

56. Boii bătrâni fac brazda dreaptă,
omul cuminte lucru bun,
femeia bună cinste casei
- și vorba bună, cui o spun.

57. Când latră câinele bătrîn, să ieși afară orișicând.
Când un pățit te sfătuiește,
să nu-l disprețuiești râzând.

58. Mai întâi îți fă vecinii, apoi casa unde stai.
Fără trai bun cu vecinii, nici trai bun în casă n-ai.

59. Din orice glumă spusă jumătate-i într-adins:
tu să-i înțelegi cu hazul mai ales al ei cuprins.

60. Dacă nu știi ceva-ntreabă, nu-i rușine că nu știi:
e mai rușinos pe urmă, neștiind, să spui prostii.

61. Cu-ntrebarea
și-ascultarea,
treci și marea
și-ncercarea.
Cu trufia și prostia
pați rușinea și urgia.

62. Bine-i și-a vorbi cuminte, bine-i și-a tăcea-nțelept
dacă știi când este vremea pentru lucrul bun și drept.

63. Vorba rea când ți-a ieșit
mai bine s-o fi tușit,
sau să ți-o fi strănutat:
nu erai de râs în sat.

64. Mai întâi ascultă și apoi vorbește;
mai întâi măsoară și apoi croiește;
mai întâi cunoaște și apoi te-ncrede:
nu e totdeauna drept tot ce se vede.

65. Mai mult spune cel ce tace decât multul vorbăreț:
când tăcerea-i mină de-aur, vorbăria-i un coteț.

66. Omul ce vorbește multe, știe mult - sau multe minte;
atunci, ori să tacă-i bine, ori să plece cel cuminte.

67. Omului cu cap de-ajuns
și tăcerea-i un răspuns,
celui numai cu căciulă
car de vorbă nu-i destulă.

68. Nici somn lung nu-i fără vise,
nici spus mult fără minciuni;
după-acestea-i vei cunoaște
pe flecari și pe nebuni.

69. Găina care cântă mult, puține ouă face;
puțină treabă face-acel ce vorba multă-i place.

70. Cel înțelept învârte-n gură de șapte ori cuvântul său,
de-aceea după nici o vorbă el n-are ce să-i pară rău.

71. Vorba ta, cât n-ai vorbit-o,
poți s-o stăpânești cum vrei -
dacă-ai spus-o, ea-i stăpână, tu ești sub robia ei.

72. Mulți nu știu ce ai în suflet
până văd ce scoți din gură:
pentru cele dinăuntru vorba cuiva e-o măsură.

73. Nu te-amesteca acolo unde nu ți-e oala fiartă,
nici nu te băga vreodată unde cineva se ceartă,
căci cu oala cea străină te poți arde rău odată,
iar din ceartă totdeauna ieși cu cinstea defăimată.

74. Cine are mintea-ntreagă
unde-i ceartă nu se bagă:
omu-n stări înfuriate
e nebun pe jumătate.

75. Când doi furioși se ceartă, amândoi sunt vinovați;
nici în jurul lor atuncea nu e bine să te-arați,
că te miri din cine știe ce nimic le va părea,
și-au să sară pân-la urmă amândoi asupra ta.

76. Dacă nu vrei să te afli cu greșită socoteală,
la cei lăudați nu merge cu sac gol și mâna goală.

77. Mai credincios ți-e ochiul decât urechea ta;
să crezi ce vezi mai bine, decât ce-ai asculta.

78. Cu sila poți să-i iei cuiva, dar nu-i poți da nimică:
sfat bun poți da, dar minte nu, când ei cu voia-și strică.

79. Nu da cămașa ta pe altul de nu vrei să rămâi tu gol,
și nu umbla s-acoperi pe-altul când tu ești încă fără țol,
și câtă vreme-ai tăi n-au pâine, nu te-ngriji de alții-ntâi,
de vrei să fii un om cuminte și nu un fără-căpătâi.

80. Cine din cuvânt nu-nvață, greu învață din ciomag;
ce e bine tu urmează nu de silă, ci de drag.

81. Ajunge o măciucă la carul cu ulcioare:
ajunge cui pricepe o singură mustrare;
la calul bun ajunge să-i dai un singur bici,
la omul ce-nțelege, o vorbă, dacă-i zici.

82. Chiar și cel cu judecată
mai greșește câteodată,
atunci cum n-ar fi greșit
omul prost și necioplit?

83. Chiar și cel ce tot învață
nu-i prea înțelept în viață;
dar acela ne-nvățat
cum să știe ce-i curat,
cum să meargă-n bunul drum
dacă nici nu știe cum?

84. Și sub frunza cea mai proastă
poți găsi o pară coaptă;
poți să afli-nțelepciunea
unde nimeni nu se-așteaptă.

85. După glas cunoști și omul și o pasăre-o cunoști;
după vorbă-l vezi pe omul cel cuminte din cei proști.

86. Nu toți cei ce-au urechi mari
sunt din viță de măgari;
deseori la cei de rând
afli aur scăpărând.

87. Calul cel bătrân cunoaște multe drumuri
din umblate -
omul cel pățit când spune, ia-le bine-aminte toate.

88. Puica o cunoști pe creastă
iar pe lele după rochii,
prostul îl cunoști pe vorbă iar șiretul după ochi;
tu deprinde-ți bine ochiul și urechea să-i cunoști:
nu cumva-nșelat de dânșii să fii tu printre cei proști.

89. Nu tot ce sclipește-i aur, nici ce-i dulce nu-i tot miere,
cum și darurile-alese sunt la mulți numai părere:
de departe crezi că-i aur, dar de-aproape vezi că-i zgură -
inima-i venin și fiere, miere este doar la gură.

90. De zece ori gândește bine 'nainte de-a vorbi o dată,
că mulți pe-o vorbă spusă-n grabă au pătimit viața toată.

91. Când n-ai nici cine să te-ndrume
și nu-ți cunoști nici drumul tău,
mai bine-ntoarce-te din cale decât să rătăcești mai rău.

92. Bine-au zis cei dinainte:
geaba-i cap dacă nu-i minte,
că-n zadar stă capu-n sus
dacă gânduri bune nu-s,
și-n zadar e cap albit
dacă mintea n-a venit.

93. Până n-a intra, socoate cum mai ieși sau cum te-ascunzi,
înainte de-ntrebare socotește cum răspunzi,
înainte de-a promite socotește dacă poți,
ca să n-ajungi de rușine și batjocură la toți.

94. După ce-și răstoarnă carul, vede omul calea bună,
după ce-a căzut în cursă vede c-a crezut minciună,
după ce-a făcut prostia vede c-a fost fără minte;
dar în urmă văd toți proștii, cei cuminți văd înainte!

95. Decât să-ți pară rău în urmă, mai bine-ți pară la-nceput,
decât să nu poți rupe mâine, mai bine azi, cât n-ai făcut.

96. Cu mărăcinii sau noroiul sau cu stricații când te legi,
cu greu mai scapi - și totdeauna cu rău și pagubă te-alegi.

97. Țintește de mai multe ori, apoi trage-o săgeată:
gândește bine și-nțelept, apoi răspunde-o dată.

98. Nu te-ntinde la prea multe
nici când faci și nici când spui:
cloșca cu prea multe ouă nu va scoate nici un pui;
ci cuprinde mai puține câte poți purta-mpreună:
decât zece trebi și rele, e mai bine una bună.

99. Cine umblă multe drumuri nu ajunge nicăieri;
nu începe decât lucrul pentru care ai puteri,
nu urma decât o cale,
nu avea decât un crez,
dacă vrei să fii om vrednic în ce spui și-n ce lucrezi.

100. Haiducul bun cunoaște mulțime de cărări,
iar înțeleptul are mai multe rezolvări.

101. Spicul gol stă ridicat,
spicul plin, cu cap plecat,
omul prost e cap pe sus,
cel cuminte - cap supus.

102. Ferice omul ce n-ajunge să aibă-a face cu cei mari,
căci cei ce au cu ei a face și n-o pățesc, sunt foarte rari;
de vrei să viețuiești în pace în munca ta și-ntre ai tăi,
cu marii lumii nu fii prieten, ci îi ferește pe-orice căi.

103. Cu cei ce plâng întotdeauna
de poți să plângi, ai suflet bun.
Dacă râzi întotdeauna cu cei ce râd,
ești om nebun.

104. Cine râde prea devreme o să plângă prea târziu,
căci e omul ușuratic, fără minte și pustiu.

105. Vreme este și de râs,
loc și vreme și de plâns;
când le-ntorci și faci pe dos
ești nebun sau ești fricos.

106. Când omul pierde drumul, nici calea n-o mai știe;
când pierde-nțelepciunea, mai pierde înc-o mie.

107. Cel pățit, mai bine știe ce înseamnă să n-asculți,
dar câți știu întâi să-nvețe de la alții, nu sunt mulți;
pînă pate înainte, apoi știe priceput, -
ce-nțelept era s-asculte cînd putea dar, cînd n-a vrut!

108. Pe cine l-a mușcat un câine se teme și de lătrătură:
ca o pățanie nu-i școală să-ți poată da învățătură.

109. Cu-atîta știi mai bine, cu cât mai multe-asculți -
dar buna-nvățătură s-o spună nu sunt mulți.

110. Timpul și Nevoia și-astăzi
sunt doi buni învățători;
cine-i înțelege-n viață se căiește rareori,
iară cine nu-nțelege, greu plătește pătimind
și sfârșește-n nebunie, plagă tuturor fiind.

111. Nevoia-nvață pe acela ce n-are-nvățător în viață -
nenorocit pe veci e omul ce nici nevoia nu-l învață.

112. Din a altora pățanii tu să-nveți mergând pe cale,
ca să n-ajungi tu ca alții să învețe din a tale.

113. Omul înțelept învață din pățania oricui
dar cel prost nu-nvață minte nici din nenorocul lui.

114. Cei cu bună-nvățătură
miere scumpă scot din gură,
cei cu-nvățături stricate
scot otravă și păcate.

115. Cine are-o carte-n mână trebuie să umble drept
și să fie bun cu alții, doar atunci e înțelept.

116. Om cu carte și căzut,
e de două ori pierdut.

117. Cu-aceia care te învață să fii și îngăduitor:
nu-i om desăvârșit pe lume, își au și ei cusurul lor:
dar, pentru binele cel mare ce ți-au făcut cu-adevărat,
nu-i osândi când, și ei oameni,
îi vei vedea cu vreun păcat.

118. Cel înțelept în toate
este cu patru ochi și două minți,
păstrând măsura bună-n toate,
în mers, în vorbe și-n dorinți;
văzând cărarea înainte,
va ști cum s-o sfârșească drept:
pe cinste și pe cumpătare se vede omul înțelept.

119. De copil se-nvață omul cum vorbește și-n ce ton,
ce nu-nveți când ești Ionică, greu înveți când vei fi Ion.

120. Cartea are-un mare preț -
nu-i târziu nicicând s-o-nveți;
cine-o poate și nu vrea,
moare-n starea cea mai rea.

121. Nu e omul niciodată prea bătrân să mai învețe -
cartea e mărgăritarul cel de preț cu multe fețe,
ce, cu cât se șlefuiește, strălucește și mai tare;
de aceea o dorește și o caută cine-o are.

122. Aprinde-ți lumânarea 'nainte de-nnoptare
și roagă-te 'nainte să treci prin încercare,
și ia-ți măsura bună 'nainte totdeauna:
târziu să faci căpița când s-a pornit furtuna.