Despre înțelepciune (II)
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Nu câte ști e vorba,
ci cum le știi de drept,
aceasta te arată de ești sau nu-nțelept.
2. Nu-s săraci cei fără-avere,
fără minte-s cei sărmani;
banii nu pot să dea minte,
mintea poate să dea bani.
3. Nu-i orfan cel fără mamă,
nici sărac cel fără tată;
e orfan cel fără carte și cu mintea-ntunecată.
4. Om cu carte fără rost
e ca negustorul prost;
om cu stare fără școală
e ca prăvălia goală.
5. Școala nu-i doar alfabetul, ci e gând desțelenit,
mulți știu să citească-o carte,
dar puțini știu ce-au citit.
6. La un car de-nvățătură trebuie și-o minte trează,
geaba-i toarnă cu găleata dacă sacul nu păstrează.
7. Cine-ntreabă - nu greșește,
cine nu - tot rău pățește.
8. Nebunul îl cunoști pe bâtă
iar prostul îl cunoști pe floare,
pe cel cuminte - după vorbă,
pe cel cinstit - pe-nfățișare.
9. Nebunul dă cu bâta-n baltă - și se stropește tot pe el,
tot ție îți faci rău când umbli
să tulburi lumea în vreun fel.
10. Rădăcina-nvățăturii e amară uneori,
însă rodul ei e dulce
te-ndulcește până mori.
11. Cu un om fără de minte nu glumi în nici un fel,
nici nu-l râde, nici nu-l bate - dacă nu ești ca și el.
12. Taina lui, cel înțelept
o păstrează-nchisă-n piept;
taina omului nebun
îi e gură și-i pe drum.
13. Prostul spune tot ce știe,
cel cuminte mai mult tace,
- gura-l spune pe oricare
ce e-n el și câți bani face.
14. Când omul bun deschide gura
tu să ți-o-nchizi și să-l asculți,
căci aur nu e mult pe lume
și oameni înțelepți nu-s mulți.
15. Decât un car de frumusețe, mai bine-o lingură de minte,
frumsețea-i numai amăgire, pe mulți îi tulbură și-i minte
dar mintea bună-i cumpătată și harnică și liniștită,
iar cui o are, totdeauna îi face viața fericită.
16. Sfaturile bătrânești
să le-asculți câți ani trăiești,
află-ți pururi ajutor
în înțelepciunea lor
căci ei tot ce-au învățat
au trăit și-au îndurat
- de-ai trăi cât șapte vieți
tot ai încă ce să-nveți.
17. Nu-i avere mai de seamă, nici frumsețe mai aleasă
pentru om ca-nțelepciunea și purtarea cea frumoasă.
18. Nu-i sărac cel fără-avere, ci-i sărac cel fără minte,
ce nu strânge-nțelepciunea nici din bani, nici din cuvinte.
19. Prostul nu alege multe, una-două dă cu parul;
fii cuminte, lasă-i calea, e destul de larg hotarul.
20. Nu da sfat la cel cuminte,
el nu-ți cumpără ci-ți vinde,
și nu îmbia-n zadar
castraveți la grădinar.
21. Cui dorește să-nțeleagă, două vorbe i-s de-ajuns,
ori că-i vorba de-ntrebare, ori că-i vorba de răspuns.
22. Cel cuminte-i cât o sută
și când stă și când ajută.
23. Mintea cea mai de pe urmă a românului s-o ceri,
căci în ea e-nțelepciunea multor lupte și-ncheieri,
de-ar avea-o fiecare încă de la început,
Doamne, câte le-ar mai face altfel de cum le-a făcut!
24. Vai de cel ce nu-nțelege - să-ți scoți sufletul vorbind,
că de mintea lui săracă două vorbe nu se prind,
- fericit acela care dintr-o vorbă a-nțeles,
mintea lui e luminoasă, drumul lui e drum ales.
25. Boul cât ar fi de tare, și-un copil în lanț îl leagă;
cel cuminte, cu o vorbă pune-n frâu o gloată-ntreagă.
26. Față de cei mari, tot mare trebuie s-ai și răbdare,
unde-i culmea cea mai naltă e și umbra cea mai mare.
27. Numai prostul socotește că le știe chiar pe toate,
înțeleptul niciodată prea-nțelept nu se socoate.
28. Orbului degeaba-i spui
că-i lumină-n jurul lui,
ochii cei întunecați
nu te cred oricât le-arați.
29. Ca o oaie e și omul: după altul merge-ndată
fără mai întâi să caute cum e calea apucată,
numai mai târziu se uită, când e-aproape să se taie;
ce prostie face-atuncea când se duce ca o oaie.
30. Lesne crede fiecare ce dorește el cu foc,
dar dorința cu-mplinirea rar se-ntâmplă la un loc.
31. La dorințe n-are omul niciodată un hotar,
dar la câte dintre ele speră-n lume în zadar!
32. Nu-i numai un singur câine scurt de coadă,
nici numai un singur om cu vorba șoadă,
nici doar o prostie în mintea neroadă.
33. Nici cinci degete-ale mâinii nu se-aseamănă-ntre ele,
cum să fie-atâția oameni de-o părere-n toate cele?
34. Cum e țara
și-ntocmeala,
cum bordeiul
și-obiceiul,
cum e mintea
și merindea,
cum vorbești
- acela ești!
35. Ochii sunt oglinda inimii oricui
- ca să știi ce este, caută-n ochii lui.
36. După ochi îl poți cunoaște și pe hoț și pe cinstit,
numai ochii ți-l arată pe oricare negreșit,
fața poate să te-nșele și cuvintele te pot,
însă ochii nu înșală, ei spun adevărul tot.
37. Oamenii din orice loc
nu-și zic minte, ci: noroc,
pe noroc dau banii toți,
iar pe minte doi-trei zloți.
38. Trebuie și-un strop de minte la o mare de noroc,
altfel în curând rămâne totul ars ca după foc.
39. Norocu-i cum și-l face omul, cu mintea sau prostia lui,
zadarnic tot aștepți norocul să vină, dacă minte nu-i.
40. Unde-i minte-i și noroc,
cum e fum unde e foc,
dar când mintea-i dusă-n drum
nici noroc nu-i nicidecum.
41. Norocul vine-n urma minții, dar mintea rar după noroc,
cuminți vezi norocoși adesea,
dar norocoși cuminți - deloc.
42. Pe orice spiță calcă roata,
la orice lucru-i vine rând,
de-aceea nu fi nici prea vesel
dar nici prea amărât nicicând.
43. Când latră câinele bătrîn
să nu mai stai cu mâna-n sân,
grăbit să ieși atunci afar’
c-acesta nu latră-n zadar
- de sfaturile bătrânești
când nu asculți, amar pățești.
44. Ascultarea e viață, neascultarea e pierzare,
- fericit cine-ascultă vorba bună pân-o are.
Cel ce leapădă-ndrumarea și-ascultarea vorbei bune,
o va cere-arzând odată, dar n-o s-aibă cine-o spune.
45. Amânare, amânare, multora le dai pierzare;
minte bună, minte bună, la puțini le dai cunună!
46. Amânarea este hoțul care fură timpul tău,
cine-amână nu învie, ci se-ngroapă și mai rău.
47. Fiecare câine latră unde i se-aruncă os,
fiecare om slujește cauza care-i dă folos.
48. Omul care-i mai cuminte este omul cel mai bun,
pe cât poate fi rău omul, pe atâta-i și nebun.
49. Dacă ai mai multe coarde pentru arc, vânezi oricând,
dacă știi mai multe drumuri nu te rătăcești curând,
dacă ai mai mulți prieteni mai ușor te-adăpostești
- totdeauna s-ai mai multe căi să ieși de unde ești.
50. O, câți înțelepți și vrednici au murit necunoscuți
și câți mai trăiesc și astăzi - dar ascunși și neștiuți...
Câți de care-o să se știe numai după ce s-au dus
și câți cei ce-o să-i arate numai Ziua lui Isus!
51. Uneori se nasc în lume oameni unici care au
o viață uimitoare - și-o lumină sfântă dau,
acești oameni n-au pe lume nici strămoși și nici copii...
Toți ai lor se uită-n moarte, ei rămân de-a pururi vii.
52. Orice om are dorința să se-arate-a fi ceva;
de nu poate prin virtute, cel puțin prin vorba sa;
de nu poate prin știință, cel puțin prin orice fleac
și prin orice nebunie - asta mulți o pot, și-o fac.
53. Înțeleptului i-ajunge doar odată să te vadă
ca să știe despre tine ce preț ai - și ce să creadă.
54. Nu averea sau onoarea fac pe om să fie mare,
ci frumsețea și lumina cinstei care-n el le are.
Un pitic, pitic rămâne chiar când stă pe-un munte sus,
uriașul, uriaș e și-ntr-o groapă dacă-i pus.
55. În această lume oarbă nu va sta cel înțelept
decât unde orice lucru este prețuit pe drept,
căci mulțimea rar cunoaște, prea puțini văd ce-i curat
și aleg mărgăritarul fals, din cel adevărat.
56. Înțeleptul se frământă să învețe ce nu știe
și cel bun se chinuiește când sunt alții-n sărăcie;
la cel rău nu-i pasă de-alții,
la cel prost - de-nțelepciune,
dar amar va plânge-odată cel ce uită cele bune.
57. Omul nu poate să vadă ceea ce-i deasupra sa,
fiecare vede-n altul doar ce-n sine va avea;
omul mic pe toți îi vede mici la suflet, ca și el,
omul mare-i prețuiește pe-al mărimii sale fel.
58. Adu-ți aminte când ești tânăr că și tu ai să-mbătrânești,
respectă pururi bătrânețea, în orice loc ai s-o-ntâlnești.
59. Nimănui nu i se pare că-i atâta de bătrân
să nu creadă că nainte încă zile-i mai rămân,
numai înțeleptul crede c-a îmbătrânit prea tare
față de puținul bine care-n urma lui îl are.
60. Oamenii la bătrânețe ori mai răi sunt, ori mai buni,
sunt ori plini de-nțelepciune, ori niște sărmani nebuni;
pe cei înțelepți cinstește-i, iar cu ceilalți ai răbdare,
nimenea nu știe-n viață ce-l așteaptă pe oricare.
61. Toți doresc viață lungă, dar n-ar vrea să-mbătrânească...
- Cei ce n-o au - să se teamă,
cei ce-o au - să n-o urască!
62. Pe-acel om ce tinerețea nu l-a dus la nebunie,
pe-acel om nici bătrânețea nu-l va duce la prostie.
63. Orice rău are și-un bine,
orice bine-are și-un rău,
numa-nțelepciunea știe ce să ia-n folosul său.
64. Greu e s-aibă-nțelepciune încrezutul cel avut,
greu e s-aibă avuție înțeleptul cel tăcut.
65. Bucuria și durerea,
fericirea și-ncercarea,
avuția și lipsirea,
amintirea și uitarea,
sănătatea și zăcerea
- vin pe rând la fiecare,
înțeleptul nici să râdă, nici să plângă-aici prea tare.
66. Sunt comori ce trec cu timpul
și comori netrecătoare -
a le ști alege bine, asta-i mintea cea mai mare.
67. Ce nedrept îți par acuma împărțite pe pământ
bunurile printre oameni, unde nu-s și unde sunt,
dar e-n toate-nțelepciunea care, când o dobândești,
este-n stare să te facă mulțumit așa cum ești.
68. Orice om ajunge-n viață într-un loc ușor
sau greu,
sus sau jos,
fiindcă-așa e rânduit de Dumnezeu.
Cine înțelege asta și primește tot ce-i vine
ca din Voia Celui Veșnic
- înțelege cum e bine.
69. Celor care abuzează de ce-n lume li s-a dat,
chiar și binecuvântarea li se schimbă în păcat,
dar cui folosește bine, cu măsură, tot ce are,
pân-la urmă și necazul este-o binecuvântare.
70. Pot fi uneori cusururi ce devin talente-alese,
după cum pot fi talente ce devin cenușărese,
- scumpă este-nțelepciunea care știe-umbla cu ele
relele-ajungându-i bune,
bunele-a n-ajunge-n rele.
71. Omul înțelept adesea poate face fapte sfinte,
numai când disprețuiește multe sfaturi și cuvinte
- numai când disprețuiește multe laude și ocare
omul înțelept creează ceea ce-i frumos și mare.
72. Om sau taină,
gând ori faptă,
presimțire, - ori întristare,
fiecare-o-nvățătură
ori o-nștiințare are!
Este-o mare-nțelepciune să poți ști ce-i în oricare
și s-alegi ce e lumină și ce-i binecuvântare.
73. De ne-ar fi creat Natura, am fi și noi toți la fel
cum sunt toate celelalte
- cum i-e neamul, e și el -
leii toți viteji, iar mieii toți fricoși de orice rău,
numai oamenii sunt altfel, fiecare-n felul său.
74. Vițelușului de-azi noapte
nici de-un tigru nu-i e frică,
omul cel fără de minte nu se teme de nimică;
dar dacă vițelul crește se ferește de-orice vită,
omul când înțelepțește fuge de-orișice ispită.
75. La-nțelept, din mii de vorbe, una poate fi greșită,
dar la prost, din câte-ar spune, nu-i nici una fericită.
76. Numai prostul se gândește
c-a-nvățat destul în viață,
cel deștept nu crede asta, el învață și învață.
77. Cine se va ști pe sine
dar și pe vrăjmaș și-l știe,
dintr-o sută de războaie el va câștiga o mie;
cine nici pe sine însuși
nici vrăjmașul nu-și cunoaște,
într-o mie de războaie numai nenorocu-l paște.
78. Tu să nu uiți că Trecutul ți-e învăț
spre Viitor,
cei ce uită-nvățu-acesta, uită spre pierzarea lor.
Cine nici din ce-au tras alții
nici din ce-a pățit chiar el,
tot nu-nvață-nțelepciunea
- va pieri ca un mișel.
79. Pe orice om l-arată mintea
- dacă e, sau dacă nu-i;
fără minte, ce e omul? -
Vai și-amar de soarta lui!
80. Perii albi - și sânul mamei
sunt pe lume lucruri sfinte,
sfânt respect să ai de ele, și-n privire, și-n cuvinte.
81. Înțeleptul folosește spre auz urechea sa,
cel nebun o folosește doar spre-a se făli cu ea.
82. Tu să tragi învățătură cu urmare fericită
și-un rod bun din orice cale
și-orice zi nenorocită,
- fericit acel ce trage bun învăț din orice rele,
dar nefericit acela ce n-a scos nimic din ele.
83. Ai înțelepciunea?
- Eu bogat îți zic.
N-ai înțelepciunea?
- Ești un biet nimic!
84. Când nu vrei să-ți știi Trecutul
nici să-nveți nimic din el,
nu-ți vei ști nici Viitorul, n-ai să-l înțelegi de fel
și vei merge către moarte ca un orb cu ochii seci,
nu-ți știi clipa,
nu-ți știi groapa unde cazi și zaci pe veci.
85. N-ajungi la desăvârșire
fără foc și dăruire!
- Vrei să fii desăvârșit?
Arzi, cu suflet strălucit.
- Vrei să fii un om frumos?
Dăruiește-te voios!
86. Sfântă este gura care poartă sfânta-nvățătură,
însăși Vestea Bună spusă
face sfântă-această gură.
87. Cât de veche e Scriptura,
- și mereu dă lucruri noi,
țineți-i învățătura
căci ferice e de voi.
88. Să iei seama patru lucruri înțelepte orișicând:
- să nu urci pe vita care merge cu poveri gemând,
- să nu iei nimic ce este de la cel ce ți-e vrăjmaș,
- să nu te îmbraci cu luxul și dezmățul de oraș
și să nu-ntârzii când este ceasul datoriei tale;
de le ții pe-acestea patru,
ești pe-a-nțelepciunii cale.
89. Calea spre înțelepciune
e tăcerea - se tot spune!
Încă ce-i Înțelepciunea?
- cea mai mare-nțelepciune
e să rabzi cu împăcare orișice-ncercări haine,
și să taci cu-nțelepciune chiar și-atuncea
când nu-ți vine.
90. Om bătrân e numai omul care are-nțelepciune
și om bun e numai omul care umblă-n fapte bune.
91. Nebunia mâinii este ca a minții, mult mai rea,
de a minții - suferi singur,
de a mâinii, mulți cu ea.
Mintea poate doar s-o spună
însă mâna o și face
- și cât face-o mână proastă, multe minți nu pot desface.
92. Nici o bogăție-n lume nu-i de preț ca mintea bună,
bogăția asta caut-o, fiul meu,
- și ți-o adună
că dacă le-ai pierde toate, dar o ai pe asta una,
cu ea nu mori niciodată, ci trăiești pe totdeauna.
93. Unii oameni au asupra lor o binecuvântare
dăruită lor din ceruri încă de la înnăscare.
Cu-acei oameni peste care vezi al harului Semn sfânt,
fii prieten, căci ei pururi ocrotiți de ceruri sunt.
94. Când vrea cerul cuiva bine
îi deschide-o minte trează
și-atunci toate înainte fericit se luminează.
95. Sfatul tău și-nvățătura poți s-o dai oricui,
însă minte să le-asculte - nu poți da nimănui,
dacă el nu și-o câștigă chiar prin munca grea,
în zadar, oricâte sfaturi - moare fără ea.
96. Nu disprețui pe nimeni, ci gândește-te așa,
că noi toți suntem pe lume cum ne lasă Cineva.
97. Cea mai scumpă-nvățătură-i
cea care-o primești pățind,
cel mai greu plătește-acela care-nvață pătimind.
98. Numai înțeleptul poate fi un bun cârmuitor,
el nu caută-a-și face bine numai lui -
ci tuturor.
99. Cunoștință-adevărată nu vom dobândi nicicând,
dacă mai presus de suflet
punem trupu-n primul rând,
ci numai atunci când trupul e supus în orice fel
sufletului -
până-odată ne vom izbăvi de el.
100. Cei fără-nțelepciune privesc numa-n trecut,
pierzând și ce au astăzi și ceea ce-au avut.
101. Buna-nțelepciune vede cât se cere, nu cât poate
și pe toate totdeauna, la sfârșitul bun le scoate.
102. Pe-nțelept l-nvață mintea,
pe cel prost nenorocirea,
pe nebun nu-l mai învață nimenea și nicăierea.
103. Lung e-un drum cu-nțelepciune,
scurt e cu exemple bune,
greu l-nveți pe-un om spunându-i,
lesne-nvață arătându-i.
104. Nu există un prieten ca înțelepciunea bună,
nici dușman cum e prostia și umblarea cea nebună.
Buna-nțelepciune este Adevăru-adevărat,
iar prostia și mândria e minciună și păcat.
105. Întru-un ceas de nenoroc
pierzi cât ani nu pui la loc
și-ntr-o zi de bucurie
strângi cât n-ai strâns într-o mie.
106. Cunoștința sănătoasă nu numai din cărți s-adună,
ci din dragostea de cinste
și din munca împreună.
107. Prostul pururi osândește tot ce el nu înțelege,
iar nebunul întinează tot ce el nu știe-alege.
108. Pe-nțelept îl poți convinge
căci el judecă ce spui,
dar pe cel prost niciodată nu-l poți scoate din a lui.
109. Nu e greu să știi începe, ci e greu să știi găta,
pentru asta pune-ți toată mintea și puterea ta.
110. Dacă trei minți merg pe-o cale
- din nimica, aur scot!
Dacă trei minți iau trei drumuri
se alege praf de tot.
111. Un sfat bun, te poate face să câștigi un timp
și-un drept,
însă care-i nepățitul ce-l ascultă pe-nțelept?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/293201/despre-intelepciune-ii