Privesc cum crinii
albi ai grădinii
nu torc nici țes,
totuși Tu Tată,
i-mbraci deodată
în strai ales.

Și corbii care
nu țin grânare
strângând cu zor,
totuși Tu Tată,
cum le dai iată,
mâncarea lor.

Nu se vând oare,
cinci vrăbioare
cu doi bănuți?
- totuși nici una
n-o ia furtuna,
că Tu-i ajuți.

De ce noi oare,
cu-ngrijorare
ne frământăm?
când e mai bine,
întâi pe Tine
să Te căutăm?