Isuse-al dragostei
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea biruinței
Categorie: Diverse
Isuse-al dragostei curate
și-al părtășiei, - ne-ncetat
eu am dorit ca-n părtășie
și-n dragoste să fiu curat,
- Te rog la masa lor cerească,
să-mi faci un loc de ospătat.

Isuse-al Umilinței blânde
și-al Curăției, - și așa,
eu am dorit să-mi fie viața,
prin tot ce-am suferit în ea
- Te rog fă-mi parte la ospățul
ce îngerilor lor vei da.

Isuse-al Oastei Tale sfinte,
Isuse-al dragostei dintâi,
din Tine mi-am făcut oriunde,
al vieții mele căpătâi,
- Te rog fă-mi parte-n veci cu frații
cei între care Tu rămâi.

Isuse, al Credincioșiei
unui trecut așa frumos,
cu Tine-am vrut să stau oriunde,
prin orice lupte curajos,
- Te rog fă-mi parte tot cu Tine,
și la sfârșitul Luminos.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293304/isuse-al-dragostei