A fost o seară și apoi, a fost o dimineață!

                                               Geneza 1:1-5

            La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.

         Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor.

            Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.

            Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.

            Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.”

În prima Carte a Scripturii, Geneza, chiar din primul capitol Duhul Domnului ne descoperă faptul că mai întâi a fost o seară și apoi a fost o dimineață.

Mai întâi a fost noapte cu întuneric peste fața pământului și apoi a fost ziua cu lumina. Așa a fost începutul creației: cu întuneric, fără viață fără lumină.

Tot așa a fost în sufletul omului: mai întâi o „noapte” care-i întuneca mintea și ochii inimii ca să nu vadă „Darul” mântuirii oferit de către Dumnezeu Tatăl la Golgota.

Mai întâi a fost „o seară” a oscilării între viață și moarte, când pe mulți oameni i-a biruit negura morții. Alții au descoperit Lumina și astfel s-au trezit într-o „dimineață” a mântuirii.

Așa începe ziua Domnului în Scripturi.

Mai întâi seara cu bolta înstelată „îndulcind” întunericul și apoi dimineața cu lumina soarelui trezind la viață toată natura creată de Dumnezeu.

Toți cei ce s-au trezit și au ieșit din „întuneric” la Lumină, au fost adunați de către Însuși Creatorul într-o „ceată” a sfinților care au intrat în odihna Lui.

Și dacă Domnul Dumnezeu din cer nu S-ar fi îndurat de „creatura” mâinilor Sale și nu L-ar fi trimis pe Însuși Fiul Său ca Miel de jertfă la noi, încă și astăzi am fi bâjbâit în întuneric, fără nici o șansă de iluminare.

În capitolul 2:22 a urmat ziua a șaptea, ziua de odihnă a lui Dumnezeu, pe care a împărțit-o cu cei ce au abandonat „seara” și „întunericul” spiritual, primind prin Har, „Lumina” cerească răsărită la Golgota.

Cea mai mare realizare a omului a fost acceptarea jertfei lui Isus și unirea cu Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

    Cifra trei în Scriptură, este numărul divinității; Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Adică Trinitatea sfântă!

          Trei persoane distincte, într-un singur Dumnezeu!

       Pentru mintea omenească este foarte greu să înțeleagă faptul că Dumnezeul nostru este diferit de toți ceilalți dumnezei, mai ales prin faptul că este Unul singur în trei Persoane distincte. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

        Chiar dacă pentru unii lucrul acesta este de neacceptat, totuși El este și se prezintă în Scripturi în toată splendoarea Sa trinitară.

       Cifra patru în Scriptură, este numărul pământului: patru puncte cardinale, patru vânturi, patru trimestre care își urmează mersul după o lege veșnică dată de către Domnul Dumnezeu, patru inși care aduc un bolnav la Domnul Isus… și așa mai departe.

          În Ezechiel se vorbește de patru margini ale țării. Cap. 7:2.

De fapt, cifra 4 este numărul care îl leagă pe om de pământ…

Însă omul nu poate să propășească în cele spirituale, fără să se unească cu Dumnezeu Creatorul.

Fără unire cu Domnul Isus, Mântuitorul, omul rămâne doar țărână, doar pământesc, trecător.

         Ce rezultă din cele două numere când se unesc?

Știm din aritmetică faptul că, patru plus trei fac șapte; adică numărul desăvârșirii dumnezeiești.

         Numai adunați împreună oamenii de pe pământ, din cele „patru vânturi”, împreună cu divinitatea, (patru plus trei): cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, împlinesc desăvârșirea.

               Nu întâmplător, Domnul Isus îi spune ucenicului Petru: „a ierta nu stă în firea omului, ci iertarea este din Dumnezeu; tu împreună cu cei uniți în Cristos, trebuie să iertați dumnezeiește; adică de șaptezeci de ori câte șapte.”

            Așa ne-a iertat Dumnezeu și pe noi: ne-a iertat și a „uitat” că am păcătuit.

           Avraam i-a dăruit lui Abimelec, șapte mielușele în semn de respect… David se ruga de șapte ori pe zi… Lucrurile acestea sunt săvârșite în desăvârșire, pentru Numele lui Dumnezeu.

            Într-un asemenea cadru în care se adună credincioșii pe pământ (începând cu doi, sau trei), Dumnezeu din cer își găsește plăcerea și sufletul Domnului se înviorează după cum ne spune Isaia în capitolul 53:11.

     Într-un asemenea cadru se împlinește cifra desăvârșirii dumnezeiești, când „pământescul” se întâlnește cu „cerescul”.

         De fapt, aici în prezența Domnului, ne desfătăm și noi în Scripturi, citind împreună „Scrisoarea sfântă, cerească”, ne îndemnăm unul pe altul la rugăciune, la cântare, la pocăință, și la fapte bune, vrednice de copii ai lui Dumnezeu.

           Aceasta este ziua noastră de odihnă, pe care o petrecem în, și cu Dumnezeu.

           Pentru mântuiții Domnului a fost mai întâi „noaptea” necunoașterii, a necredinței, sau a ignoranței, dar a venit „dimineața” cu Lumina care ne-a scos din bezna morții.