Un singur trup în Domnul
Autor: Augustin Tecar
Album: Epistole în versuri volumul 1
Categorie: Zidire spirituala
Romani 12:4-8

Trupul are multe mădulare
Și n-au toate-același scop.
Tot la fel e-în adunare,
În a Domnului lucrare
Nu oricine-i episcop.

Toți formăm un trup slăvit
Prin a cerului chemare,
Prin Hristos ce s-a jertfit
Pe Calvar că ne-a iubit,
Arătându-ne-ndurare.

Și fiecare-n lucrul lui
Rânduit de Dumnezeu,
Sub călăuzirea Duhului,
După felul darului
Să zidească-n dreptul său.

Avem daruri felurite
După harul ce-am primit.
Să lucrăm cu gânduri sfinte
La Cuvânt luând aminte,
Cu pietre scumpe l-a zidit.

Cei chemați la prorocie
Pot zidi mărgăritare.
În Biserica cea vie
Pot fi sfântă mărturie,
Dacă au credință mare.

Și orice slujbă ai primit
Cu deplină-ncredințare
Ține-te de ea sfințit
Și lucrează neoprit
Numai pentru-naintare.

Ești chemat la-nvățătură?
Dragostea să te-nsoțească,
Să lucrezi după Scriptură
Fără patimă sau ură,
Dumnezeu să se mărească.

Ești chemat la-mbărbătare?
Pentru cei slăbiți pe cale
S-aduci nădejde și-alinare?
Fă-o astăzi, fără amânare
Spre slava-mpărăției Sale.

Domnul să reverse îndurare
Peste toți cei întristați,
Să dea celor prinși eliberare,
Har și bucurie-n adunare,
Cu toții să trăim ca frați.

Cine are-nțelepciune
Și un dar de cârmuire,
Are-n suflet gânduri bune
Pe cei risipiți s-adune
Doar prin Duhul, nu prin fire!

Cei ce pot în armonie
Milostenie să facă,
S-o facă cu bucurie,
Dumnezeu slăvit să fie;
Despre ce-au făcut să tacă.

Astfel toți să-naintăm
Înspre patria cerească.
Cu dragoste să ne-ajutăm
Răni la frați să alinăm,
Dragostea în noi să crească.
Amin.
(Vineri, 14 octombrie 2022)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293374/un-singur-trup-in-domnul