Despre mândrie
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Omul mândru și-ngâmfat
e și prost și-ntunecat,
e și orb și nesimțit
- nimeni nu-i mai neiubit.

2. Nu te-ntinde prea departe că te rupi ne-ntârziat,
nu râvni la stări prea 'nalte dacă nu le-ai meritat.

3. N-aștepta nici o răsplată pentru care n-ai muncit,
dacă vrei să nu pierzi totul și să mori disprețuit.

4. Cui îi place port cu fală
îi rămâne casa goală;
cui îi place prea mult joc
i-arde casa fără foc.

5. Dacă n-ai picioare lungi nu te-ntinde cât n-ajungi,
- nu te lăuda la toți că-i rușine când nu poți.

6. Nu te lăuda naintea cui te știe cine ești,
că de ai ceva, vei pierde,
de ești mic, te mai micești.

7. Pisica cu clopoței
nu mai prinde șoricei;
omul prea lăudăros
rar și-aduce vreun folos.

8. Să nu tocmești cosașul care se laudă de dimineață,
nici prietenul acela care prea mult te laudă pe față,
căci marfa bună n-are lipsă de laude la vânzător
iar hărnicia și virtutea se laudă prin munca lor.

9. Lauda cuiva, pe față, jumătate e ocară,
lauda, pe cel cu merit, nu-l încântă ci-o să-l doară,
iar pe-acela fără merit, lauda nemeritată
nu-l înalță pentru nimeni ci-l doboară înc-odată.

10. Surdul caută la buze, prostul caută lăudare,
fiecare-arată astfel nu ce are, ci ce n-are.

11. Nu te-ntinde cât n-ai țol
că-ți rămâne ceva gol,
nu te spune ce nu ești
că nu crești, ci te micești.

12. Răpănoșilor le place să tot fie scărpinați,
trufașilor totdeauna să tot fie lăudați,
dar trufia, ca și râia, este-o boală care cere
leac s-o usture să treacă, nu unsoare de plăcere.

13. Meșterul cel rău nu-și află niciodată scule bune,
îngâmfatul a lui vină niciodată nu și-o spune.

14. Nu te lăuda tu astăzi dacă ești avut și sus,
mulți au fost așa odată și-ntr-o clipă tot s-a dus...

15. Poți fi mare azi, dar mâine nu mai ști ce poți să pați...
- și tu ești tot om, nu munte:
- ține-ți ochii mai plecați.

16. Nu te-ncrede în avere,
nu-i fii rob când ea te cere
căci și-averile de frunte
sunt ca apa cea de munte,
astăzi varsă de îneacă,
mîine scade până seacă.

17. Azi bogat, mâine sărac,
nu te lăuda buimac,
azi sărac, mâine bogat,
nu te plânge ne-ncetat.

18. Din același lut făcuți
suntem toți: săraci și-avuți,
și-n același lut, să știți,
mergem toți - nu vă trufiți.

19. Orbul când dă de perete crede lumea isprăvită,
- neagă tot ce nu pricepe cel cu mintea mărginită...

20. Râde tot ce nu cunoaște cel trufaș și fără minte,
- când vezi că vorbești degeaba, pune-ți capăt la cuvinte.

21. Prostului nu-i șade bine dacă nu e și fudul,
numai fudulia-l spune pe cel prost că-i prost destul.

22. Orb pe orb când se conduce amândoi în groapă cad,
- cu-ndrumarea minții slabe repede ajungi la iad.

23. Tu, înțelept, în lumea mare
de-nșelători și idioți
chiar dacă râzi de fiecare
să plângi gândindu-te la toți.

24. Azi cu mine, mâine cu tine,
nu te îngâmfa - mai bine
azi cu noi, mâine cu voi,
nu e vremea înapoi.

25. Norul până nu se-ngroașă nici furtună nu stârnește;
omul până nu se-ngâmfă, rareori se nimicește.

26. În a regilor morminte nu-s învinși și-nvingători
ci sunt numai oase goale, numai bieți putrezitori.
Ce nebun este-ngâmfatul care-n scurtul timp trăit
n-a gândit să facă bine
ci-a ucis -
și-a asuprit!

27. Ce înșelătoare-i slava ce și-o cuceresc dușmanii,
ce amară-i veșnicia ce și-o pregătesc tiranii,
ce deșartă-i avuția ce-și agonisesc zgârciții
- și-n ce-amară deznădejde se duc toți, nefericiții!

28. Omul cel trufaș n-ascultă decât sfaturile care
i se potrivesc mai bine cu părerea care-o are.

29. Lauda, este ca vinul pentru cel nebăutor:
prea curând te amețește și-apoi vei cădea ușor.

30. Om fanatic este-acela ce-are-o unică vedere,
la acesta niciodată suflet umilit nu-i cere.

31. Tiranii sunt cu neputință de îndreptat
că-s îngâmfați
iar cei ce-s plini de îngâmfare
sunt dinainte blestemați.

32. Nu-ți îngădui trufia, prețul ei e foarte greu,
cât de tare-ar fi-ngâmfatul, îl zdrobește Dumnezeu.

33. Mulțumirea ta de tine duce pururi la-ngâmfare;
vai de cel ce-și crede bună totdeauna a lui stare.

34. Pururi cu-ncăpățânații nu vei scoate-un capăt bun,
că ori scot ei de la tine tot ce-n gândul lor își pun,
ori nu scoți tu de la dânșii mai nimic din ce le ce’i
- nu intra-n tocmeli cu dânșii - fugi cât vei putea de ei.

35. Cerul frânge pe cel trufaș
și-ntărește pe umil -
de aceea moare-un rege și se vindecă-un copil.

36. Prăbușirea-i totdeauna mai grea celor prea-nălțați
- cu cât ești mai sus, cu-atâta din ce-i drept
să nu te-abați,
căci de umbli în dreptate, chiar de-ar fi să cazi
vreodată
cinstea ta, și în cădere, va rămâne nepătată.

37. Cel de jos nu poate cade nici de sus
nici dureros,
cel smerit stă mult mai bine fie sus
ori fie jos.

38. Pomul nalt e mult mai tare clătinat de orice vânt,
turnul nalt e mult mai grabnic dărâmat, zdrobit și frânt,
stâlpii nalți sunt mult mai iute fulgerați de norii grei,
- așa-s cei prea nalți pe lume,
nu dori să fii ca ei!

39. Când se-apropie căderea cad mai grabnic cei dintâi,
de aceea, totdeauna, mai spre urmă să rămâi.

40. Ușor cade-n lume naltul
și ușor se-nalță micul
căci pe toată slava lumii stăpânește doar nimicul.

41. Cel ce vrea și-onoruri 'nalte
și averi prea mari acum
își găsește scara de-unde cade mai adânc în scrum.

42. Nu te plânge că nedreptul
și cel rău - ajunge sus,
el este lăsat să urce, ca să cadă-n veci răpus.

43. Când un om netrebnic urcă scara lumii prea ușor
îl așteaptă cel mai negru și nesigur viitor.

44. Oamenii cad și se-nalță ca o minge de copii
- o, ce șubrede-s pe lume orice slavă și-avuții!

45. Nimeni n-ar voi să cadă, nici de-ar ști că urcă iar,
dulce-i gustul înălțării
iară al căderii-amar.
Tu să nu dorești, iubite, nici să guști acel pahar.

46. Mulți cad iarăși din-nălțime tocmai prin acel păcat
care i-a făcut s-ajungă locul unde s-au nălțat.

47. Fiecare rege ține ne-ncetat la tronul lui,
apărându-și-l, nu-i pasă de viața nimănui,
de aceea până cade un tiran cârmuitor
se cer lacrimi,
se dau jertfe
și mulți sufăr
și mulți mor.

48. Sufletelor mici pe lume cerul le dă daruri mici
- decât cei trufași nu-s alții mai netrebnici
și calici.

49. Cei mai mulți sunt buni atâta pân-ajung unde voiesc
după ce-au ajuns se-ngâmfă,
se ascund
și se-nrăiesc.

50. Beția de trufie e cea mai rea beție
cel beat de ea când cade, pierdut e pe vecie.

51. Când stăpânului nevrednic îi merg treburile bine,
vai de toți cei peste care stăpânirea lui se ține.

52. Cel trufaș nu poate fi-ngăduitor
cu smeriții care țin la dreptul lor;
cei mai tari întruna prigonesc pe-acei
mai supuși - și care nu vorbesc ca ei.

53. Iubiți sfaturile bune iar nu lauda acum
- cu sfat bun ajungi la slavă, dar cu lauda
la scrum.

54. Semeția și tupeul vin din neștiință,
umilința și curajul - numai din credință.

55. Învață din nenorocirea
acelora din jurul tău,
ca să n-ajungi să-nvețe alții
din starea ta ajunsă rău.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293407/despre-mandrie