Ce fericit e-a ști Isuse,
când tremur pe nălțimi divine,
că toate stările răpirii
sunt sărutările de Tine.

Că tot ce-am spus frumos în ele,
și mi-a rămas pentru vecie,
trecând din starea mea în alții
e datorită numai Ție.

Ca să doresc de orice dată
să urc pe muntele de pară
spre a-mi primi acolo-n slavă
împărtășirea sfântă iară.

Și totuși când revin de-acolo
de fiecare dată-mi pare
că mi-a rămas ne-mpărtășită,
chiar fericirea cea mai mare.

Și iar doresc să vin să-mi dărui
în cea mai naltă rugăciune,
cântarea care n-am cântat-o
și taina care n-o pot spune.

Și din genunchi mi-ntind spre Tine
tăcerea mea cea mai adâncă,
ca degetul Tău sfânt să-i scrie
solia neadusă încă.