Mai bine-n Adevăr desculț
Autor: Augustin Tecar
Album: De la Adevăr la dreptate
Categorie: Zidire spirituala
Mai bine-n Adevăr desculț
Decât în minciună cu zorzoane.
Mai bine e sărac, micuț,
Trăind cu ultimul bănuț
Decât un hoț cu milioane,
Prins în curse și capcane.
Binecuvântat e-acela
Ce, oriunde-ar fi să fie,
Spre bine el dă năvala
Și nu dorește-n lume fala.
El adevărul sfânt îl știe
Ca țintă și ca temelie.
Cu tine de-i adevăru-ntruna
Poți și muntele să-l muți.
Când cu tine e minciuna
Cazi în cursă, pierzi cununa.
Cazi și mori cu cei căzuți
Și pierzi cereștile virtuți.
Adevărul și iubirea
Sunt numirile divine
Ce își au menirea
Să ne potolească firea.
Că se potrivesc mai bine
Cu virtuțile creștine.
Adevărul îi dă minții
Strălucirea lui deplină.
Și mai mult decât asceții
Prin iubire obții virtuți
Ce la cei sfinți se adună -
Perle scumpe în cunună.
Amin.
(Marți, 7 aprilie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/293507/mai-bine-n-adevar-descult