Tu nu mi-ai dat Isuse, daruri
când sufletul zdrobit aveam
- când eu de Tine-aveam nevoie
și după Tine așteptam.

Nici nu mi-ai spus cântări frumoase,
și să mă fi lăsat cu-atât
- când viața mea dorea de Tine
așa cum numai Tu știi cât!

Nici nu mi-ai spus numai cuvinte,
chiar cât de scumpe s-ar putea,
când inima arzând în mine
doar după Tine suferea.

Nici nu mi-ai spus că-s prea departe,
că sunt prea mulți vrăjmași pe drum,
când Tu știai ce foc mă arde
și-n ce primejdii-s eu și cum.

Nici n-ai trimis măcar vreun înger
c-o rază în pustiul greu,
- știai că nimeni nu-mi mai este
ce Tu-mi erai Iubitul meu.

O, binecuvântată fie
iubirea-n care mi-ai răspuns,
nimic din ce-ai Tu nu-mi ajunge
ci numai Tu-mi poți fi de-ajuns!