Spre cerul dulce unde în nepătruns senin,
stă Dumnezeul Unic al unicei iubiri,
ne ridicăm suspinul cu-al lacrimii preaplin,
când sufletul ni-i pradă acestei mari zdrobiri.

Pe-acest altar sălbatic din vârf de munte sfânt,
legăm singurătatea de jertfa cea mai grea,
și dăm comoara scumpă primită-n legământ
cu inima junghiată alăturea de ea.

Dăm fiul nostru unic ca cel mai dulce miel
cu cea mai scumpă floare, ca cel mai drag avut,
el, cel mai scump ca viața, mai scump ca totul, - el,
Ți-l dăm acum în ceasul cel mai zdrobit și mut.

Îl dăm Supremă Taină, cu tremurul suprem
din clipa când altarul e îndumnezeit,
- și-atins de Focul Sacru, e-atât de sfânt, cum vrem
să fie dat Luminii și-ntors înveșnicit.