Pleacă-ți fruntea
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea biruinței
Categorie: Trezire si veghere
Pleacă-ți fruntea mai smerită
ori pe unde treci, nu uita, nu uita,
nu uita că fiecare
pas îl faci pe veci.
Nu vorbi cu îngâmfare
nimănui, de sus, nu uita, nu uita,
nu uita ce-aproape este
și al tău apus.
Nu nedreptăți pe nimeni
nici cu lucrul mic, nu uita, nu uita,
nu uita că-n Veșnicie
n-ai să duci nimic.
Fii cuviincios în toată
vorba care-o spui, nu uita, nu uita,
nu uita că tot cuvântul
și-are plata lui.
Depărtează-te de toată
calea celui rău, nu uita, nu uita,
nu uita că-i Veșnicia
viitorul tău.
Ai curat în tine gândul
veghetor mereu, nu uita, nu uita,
nu uita că orișiunde
ești cu Dumnezeu!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/293546/pleaca-ti-fruntea