Steagul Biruinței Tale
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea biruinței
Categorie: Diverse
Steagul Biruinței Tale
Dumnezeule Slăvit,
- prin ce lupte, câte veacuri
și-n ce fel a strălucit!

De când l-a nălțat Golgota
peste șarpele înfrânt,
ce puteri și ce potrivnici
a zdrobit înaintând.

Ce mâini sfinte-l înălțară
și-l purtară până azi
tot mai nalt și tot mai sigur,
mai frumos și mai viteaz.

L-au stropit cu sânge sfinții
și martirii fericiți,
arși pe rug sau trași pe roată,
dar în veci nebiruiți.

L-au scăldat în lacrimi ochii
sfintelor fecioare, mii,
- toți cei ce-au murit privindu-L,
pentru veci de veci sunt vii.

- El e Steagul Oastei noastre
după El suim luptând
cu El vom intra-n Cântarea
Biruinței în curând.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293571/steagul-biruintei-tale