Cântări Nemuritoare
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Diverse
Cântări Nemuritoare
pe veacuri vin și vin,
de neauă și de soare
e corul lor divin,
hotare de lumină
vuiesc spre Sus și Jos
- înalță și închină
un Nume Glorios:
Isus, Isus, Isus, Isus
de corul veacurilor dus
cântat de mii spre alte mii
- Slăvit, slăvit să fii.

Din Taina cea Ascunsă
nainte de-nceput,
Cântarea nepătrunsă
răzbate nevăzut
prin Poarta de Lumină
a Primului Cuvânt...
vuirea ei Divină
înalță-un Nume Sfânt:
Isus, Isus, Isus, Isus
mai jos de Jos, mai sus de Sus
Tu ești în Tot și totul ții
- Slăvit, slăvit să fii.

Spre Tine-n veci ascunsă
de după Nesfârșit,
Cântare-n veci răspunsă
urcând desăvârșit,
prin Noaptea de Lumină
mai larg și mai aprins
slăvește și închină
un Nume Necuprins:
Isus, Isus, Isus, Isus
Tu n-ai nici zori și nici apus
Tu vii din Veci spre Veșnicii
- Slăvit, slăvit să fii.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293589/cantari-nemuritoare