Se lasă noaptea, ușa se închide
În urma celor dragi, mângâietori...
Dar ochiul tău cel frânt se mai deschide
Și pieptul tău de plâns sfâșietor...

Ei vin și mâine... Și poimâine poate...
Și cei de-aproape vin încă puțin...
Și plâng cu tine... Dar se lasă noapte
Și-s obosiți și ei și nu mai vin...

În noapte e durerea mult mai vie
Și știi că e a ta și doar a ta...
Și vezi că nu e nimeni s-o mai știe
Și niciun om s-o poată alina...

Mulțimi privesc și-o mână te-nțelege...
Și mai puțini coboară-n groapă jos,
Ca rana ființei tale să ți-o lege...
Dar vindecare-i numai la Hristos!

Nu omul... O, nădejdea-n el nu-ți pune,
Că-i slab, oricât de tare s-ar ținea...
Și taina ta nicicând la om n-o spune,
C-adânc te va răni fără să vrea...


Se lasă noaptea... Ușa ți-o închide,
Că vine Dumnezeu să stea cu tin'...
În inimă speranța a-ți aprinde
Și-n viață vindecarea pe deplin...

Din lacrimi parfumate fă-I ghirlande,
Mireasă dulce pentru Mire drag...
Din laudele durerii fă-I ofrande...
Din dorul tău, întâmpinării steag...

Și-ngenunchind, cuprinde-I Tu piciorul,
Turnând parfum din sufletul distrus...
Și, mângâiat de-al Duhului fiorul,
Vei ști c-a ta durere a apus...


La dimineață ușa se deschide...
Te-nvăluie o Rază drăgăstos -
Mântuitorul cald ce te cuprinde
Și-ți dăruie Lumină și Frumos...

Să-Ți amintești de-o sfântă odăiță...
Să-Ți amintești picioru-mbrățișat,
Când în durere, noapte, umilință
Tot Soarele în suflet ți-a intrat... !

Amin.