Despre smerenie
Autor: Traian Dorz
Album: Comori Nemuritoare
Categorie: Zidire spirituala
1. Fiul meu, întotdeauna și oriunde fii smerit,
lasă pe-alții să vorbească, tu ascultă liniștit,
căci smerindu-te mereu,
tu te 'nalți, copilul meu...
Dar cu cât mai cu trufie și mai sus te vei 'nălța,
prăbușirea ta când vine cu atât va fi mai grea.

2. Când mereu smerit te simți
nu vei fi silit să minți,
dar atunci când te mândrești
ești silit mult să mințești.

3. Fiul meu, smerit fii pururi, niciodată să nu stai
ca cei mincinoși și trufași să te lauzi cu ce ai,
căci noi n-am adus nimica pe pământ când am venit,
nici nu vom lua nimica, goi plecăm - deci fii smerit!

4. Nu fi mândru, - cel fățarnic n-are sufletul senin,
spicul gol și-nalță capul, dar și-l pleacă spicul plin.

5. Fii smerit în tot ce faci,
rar să zici și des să taci,
- când s-aude tărăboi
trece lada cu gunoi.

6. Tu să n-arați niciodată al de-aproapelui păcat
când și degetul cu care îl arați e necurat.

7. Pe cel mare sărăcia
nu-l coboară cu nimic,
după cum nici bogăția
nu-l ridică pe cel mic.

8. Când pe altul vrei să critici, stai și-ntreabă-te mereu:
- oare n-am aceleași lipsuri, dacă nu mai mari, și eu?
Căci dacă vei face astfel și dacă vei fi cinstit
vei vedea că-ntâi la tine ai mai mult de osândit.

9. Nu-ți închipui vreodată
că ești fără de greșeală
căci chiar cel ce-ar ști mai multe
foarte-adeseori se-nșeală.

10. Fiul meu, oricât de naltă-i starea unde te-ai nălțat,
nu uita că mai degrabă cazi de cum te-ai ridicat,
orișicât de nalt e turnul, temelia-i pe pământ,
greu e până se ridică și-i ușor să cadă frânt.

11. Când ești singur, la a tale mari scăderi să te gândești,
când ești cu-alții, la nici una de-ale lor să nu te-oprești.

12. Cei ce umblă totdeauna să te laude, te vând,
cel ce vrea să te păstreze, nu te laudă curând.

13. Nimenea nu poate crede nici iubi cu-adevărat
dacă nu se socotește niciodată vinovat.

14. Cine-i slugă nu-i stăpân,
multe-l trag, puține-l țân
de-ar dori cât ar dori
tot n-ar face ce-ar voi.

15. Fericit când e smerit
robul gândului cinstit,
fericit cât e supus
robul gândului nespus
căci stăpân ajunge pus.

16. La toți oamenii purtarea cu ambiție și fală
e urâtă, degradantă și le-arată mintea goală,
astea și-le-arată omul care altceva nu are
- sărăcia îngâmfată e prostia cea mai mare.

17. Nu disprețui pe-acela care tu nu-l poți combate,
dacă ești mai bun nu râsul ci viața ta s-arate.

18. Dacă tu vorbind cu alții capul ți-l ridici prea sus,
e dovadă că nimica nu e drept din tot ce-ai spus.

19. Dac-ar fi să spună alții sau să spui tu ce e drept,
cred c-ai fi silit adesea să-ți pleci capul până-n piept.

20. Părăsește fără murmur, totdeauna, orice-avere,
ea aduce-atâtor oameni întristare și durere,
de o singură avere ține-ți inima legată,
de aceea ce n-aduce întristare niciodată.

21. Socotește-te tu însuți mic și slab în fața ta,
ca să nu te prea-ntristeze nerespectul altora.

22. Întristarea
e-ncercarea
umilinței credincioase,
dar pieirea
și-ngrozirea
umilinței mincinoase.

23. Nu râvni la vaza lumii, - ea mai mult a prețuit
și-a iubit întotdeauna pe bogat nu pe cinstit,
cel ce are bani, nu cine are cinste i-e pe plac,
- pe-o astfel de prețuire tu disprețuiește-o-n veac.

24. Omul îngâmfat și lacom este-n stare de-orice rău,
nu ți-l face nici prieten și nici soț în lucrul tău,
fii cu grijă, ocolește-l... orice apropieri de el
te ating sau te-ntinează sau te chinuie-n vreun fel.

25. Fii smerit și te așează mai napoi,
- de orice cară,
că-i mai bine ca să-ți zică: suie-te
- decât coboară!

26. Numai sufletul acela e smerit cu-adevărat
care tace și atuncea când îi zici că-i îngâmfat.

27. Smerenia-i virtutea din toate cea mai naltă,
în ea și celelalte virtuți sunt laolaltă.

28. Smerit e numai omul ce-adânc e-ncredințat
că orișicine altul e mult mai înzestrat.

29. Orice om se crede mare când privește numa-n jos,
atunci vede omul cine-i când privește spre Hristos!

30. Când e bine într-o țară?
- Când toți se supun în tot
celui care-o cârmuiește, - iară el, lui Savaot.

31. Nu te-asemăna cu cine e ca tine mai căzut
ci te-aseamănă cu-aceia ce-au un drept și 'nalt trecut,
când te-asemeni cu mai răii te îngâmfi
și te-amăgești,
când te-asemeni cu mai bunii, doar atunci vezi
cine ești.

32. Cel învins cu vreo dovadă chiar de netăgăduit
va tăcea, - dar rar se lasă-ncredințat
și biruit
căci pentru încredințare trebuie-al smeririi har
iar aceasta, printre oameni, este astăzi cel mai rar.

33. Nimeni nu poate să aibă decât ce i-e dat de Sus,
de aceea el se cade a fi Cerului supus.

34. Mai bine te smerească-un drept
decât să te înalțe-un rău,
smerenia-i virtutea ta
dar lauda-i cusurul tău.

35. Binele nu-i niciodată împlinit așa de bine
ca atunci când pe-ndelete e-mplinit
smerit,
de tine.

36. Multe știu aceia care spun că ei nu știu nimic,
puțin știu aceia care prea mult de-a lor știință zic.

37. Când știi - și totuși simți că nu știi,
- aceasta este o virtute
și-un semn că dragostea te-nvață
a umilinței căi plăcute.

38. Cine știe că nu știe, - are mult, și nu puțin,
căci smerenia o-nvață numai cel de daruri plin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/293660/despre-smerenie