Numai noi străbatem calea spre bisericuță-n sus,
de atâta vreme singuri, numai Tu și eu - Isus;
clopotul de liturghie sună tainic și solemn,
parcă e a-nștiințare, a alarmă și-a îndemn

... Să mai sui spre rugăciune,
să mai cred cum am primit,
să mai țin comoara sfântă de la cei ce-au adormit,
să mai port făclia care mi-au încredințat-o ei
până cînd Golgota-ntreagă vor sui și pașii mei.

Ce nori negri se ridică dinspre munții-ntunecați,
fulgerări se văd mai dese ori din care parte cați,
simți amenințarea celui nemaicunoscut prăpăd,
semnele-nspăimântătoare pretutindeni i se văd.

Toți îl simt și se-nspăimântă și se-agită glas cu glas,
dar toți îi grăbesc venirea cu un an,
cu-o zi,
cu-un ceas;
iar când trăsnetu-i va trece și când totul va fi-apus
numai Tu Isus vei spune: iată cele vechi s-au dus! ...

... Vino să mai mergem încă spre bisericuță-n deal,
să ne nalțe-n siguranță caldul rugăciunii val,
ca nainte de sosirea ceasului grozavei frici,
noi cei ce Ți-am stat alături, toți, să nu mai fim aici!