Bucuria cea lumească
Autor: Augustin Tecar
Album: Despre Domnul și despre mântuire
Categorie: Zidire spirituala
Bucuria cea lumească
În oricare e altfel,
Numai cei ce sunt în Domnul
Toți au într-o formă rodul,
Îl au toți la fel ca El,
Blândul Miel venit din cer.
Omul înzestrat cu har
Înțelege cele de Sus,
Nu-i nici prea legat când are
Peste toate binecuvântare,
Nu-i nici prea-ntristat când nu-s.
Îl slujește-n orice stare pe Isus.
El, știind că tot ce-apare
Va dispare tot la fel,
Și-a aflat comoara-n Domnul
Nu-n ceea ce face omul
Și se leagă doar de El,
Dumnezeu Emanuel.
Dacă-i Dumnezeu în tine,
Ai să-L vezi în tot mereu.
Dar nu-L vei vedea niciunde
Când dorul Lui nu te pătrunde,
Când nu-L ai pe Dumnezeu,
Fiindcă n-a-nsetat sufletul tău.
Dacă-n tine este noapte,
Tu vezi totu-ntunecat.
Dacă-n tine e lumină,
Călăuzirea ți-e deplină,
Ți-este totul luminat
Și prin har vei fi salvat.
Amin. (Duminică, 12 iulie 2020)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/293717/bucuria-cea-lumeasca