Ai scris cu lacrimi cartea vie,
Cu stropi de sânge-ai scris în ea,
Ca să ne fie azi o hrană,
Odihnă Ta ca să ne-o dea.

Ai scris cu mare suferință,
Făgăduința ce-ai lăsat,
Ca azi s-avem acea credință,
În care noi ne-am ancorat.

Ai scris cu patimi multe... grele,
Cuvântul... viață ce ne-a dat,
El ne-a deschis un drum spre ceruri,
Căci este viu... e-adevărat.

Este cuvântul ce învie,
Doar el morminte a deschis,
Este cuvântul ce de Tine,
În Ghetsimani era el scris.

Suspinul tău scria porunca,
În care-ai spus să ne iubim,
Durerea Ta și azi ne spune,
Doar milă noi să răspândim.

Și spinii care te străpunse,
Au scris umili ca noi să fim,
Și crucea care Tu ai dus-o,
Ne spune ca să ne smerim.

Ai scris ducând o grea povară,
Ca astăzi noi să ne numim,
Copiii Tăi aleși de Tine,
N-ai vrut ca unul să murim.

Ți-ai dat pe cruce a Ta viață,
Ca astăzi parte să avem,
De mântuirea Ta cea sfântă,
Spre care-ntruna alergăm.

Ai scris cu ultima suflare,
Despre iubirea ce ne-a dat,
O moștenire... este mare,
Căci suntem fii de Împărat.

Astăzi păstrăm acele scrise,
În inimă purtăm mereu,
Cuvântul ce ne-nvioreaza,
Care l-ai scris cu-atâta greu.

L-ai scris lovit fiind de pietre,
Și-atunci ocara când răbdai,
L-ai scris străpuns fiind de cuie,
Când pentru Tu te jertfeai.

Și azi viu căci nemurirea,
E scrisa în al Tău cuvânt,
Ne lumineaza-ntruna calea,
Să fim statornici pe pământ.

Ne este scut... mereu salvare,
Prin jertfa Ta Tu l-ai adus,
L-ai scris lăsând în urmă slava,
Să fii de noi aici strapuns.

Este cuvântul ce și astăzi,
Aduce mântuirea Ta,
El nu se trece, nu se uită,
În veci de veci va fi așa.
Amin